9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTudor: Va fi greu să ne salvăm

Tudor: Va fi greu să ne salvăm

Formaţia CSM Vâlcea şi-a reluat ieri-dimineaţă pregătirile pentru returul campionatului. Elevii lui Laurenţiu Tudor şi-au început ziua cu vizita medicală, efectuată la Spitalul Judeţean din localitate, apoi au susţinut primul antrenament din 2013 pe stadionul „Municipal“. Din lotul oltenilor au lipsit Toma, Vizitiu, Traore, care îşi discută rezilierea contractului, Văduva, căruia i-a expirat împrumutul de la Steaua, şi stranierii N’kongue şi Daouda, care au fost învoiţi de conducere şi sunt aşteptaţi la finalul lunii.
Singura noutate de la echipă a fost mijlocaşul craiovean Olivian Surugiu (22 ani), în timp ce portarul Dumitru Hotoboc (34 ani) va sosi zilele acestea. În perioada următoare sunt aşteptaţi mai mulţi juniori în probe, urmând ca staff-ul tehnic să decidă dacă va opri vreunul dintre ei.
„În primul rând, obiectivul este menţinerea în Liga a II-a. Va fi greu, pentru că retrogradează două formaţii, dar încercăm să creăm o echipă mult mai bună decât în tur. Sperăm ca jucătorii cu care suntem în discuţii să semneze cu noi. Primele două săptămâni ne antrenăm în Zăvoi, apoi, în funcţie de condiţiile meteo, vom vedea. Sper să se achite restanţele financiare, pentru a avea linişte în pregătire“, a declarat antrenorul Laurenţiu Tudor, pentru liga2.ro.
Cealaltă formaţie vâlceană, Damila Măciuca, antrenată de Claudiu Niculescu, se va deplasa în această dimineaţă la Craiova, urmând să efectueze vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Bănie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS