Voleibalistele lui Dudaş au trecut cu greu de Sibiu

Etichete , , , ,


După ce în urmă cu câteva zile învinseseră cu 3-0 CSM Sibiu la turneul amical de la Târgu Mureş, voleibalistele de la SCM-U Craiova păreau să aibă misiune uşoară miercuri, în meciul tur din faza I a Cupei României, cu aceeaşi formaţie din Sibiu. Numai că în prima partidă oficială a sezonului, desfăşurată în oraşul de pe Cibin, oltencele, conduse de Mircea Dudaş, au avut nevoie de cinci seturi pentru a se impune cu 3-2. SCM-U Craiova şi-a adjudecat primele două seturi, la 21 şi 22, apoi, în setul al treilea, Sibiul a revenit spectaculos şi s-a impus cu 29-27. Cu moralul ridicat, ardelencele au câştigat şi setul 4 (scor 25-22) şi au egalat situaţia. În decisiv, craiovencele au realizat că sunt aproape să scape victoria printre degete şi s-au impus cu 15-12, câştigând o partidă care s-a întins pe durata a aproape două ore. Meciul retur, în urma căruia se va stabili echipa care merge mai departe în Cupă, se va juca mâine în Bănie, de la ora 16.30. Antrenorul SCM-U, Mircea Dudaş, care nu a putut miza la Sibiu pe argentiniana Aylin Pereira, deoarece nu i-au venit încă actele, a spus la finalul partidei că importantă este victoria. „Sunt mulţumit de rezultat, dar, în setul al treilea, gazdele au preluat serios controlul meciului. La serviciu şi la preluare au fost superioare, reuşind astfel să se impună. Ne aşteptam la o replică bună a Sibiului, o echipă care are atuurile ei. După primele două seturi, pe care le-am câştigat, mă aşteptam să ne impunem mai uşor, dar importantă este victoria“, a spus tehnicianul craiovean, citat de site-ul Blocaut. Acesta a folosit în primul joc oficial al sezonului următoarea formulă de echipă: Aline Galan, Adriana Vâlcu, Adriana Bobi, Mihaela Ilina, Andreea Smultea, Sorina Buz şi Ioana Pristavu (libero). Au mai evoluat: Ana Maria Udubaşa, Alexandra Badea, Ramona Postea.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 septembrie 2012

Actualitate

» Procurorii vâlceni au cerut arestarea preventivă a şefului de lucrări de la Universitatea Bioterra
» Compania aeriană FlyDubai începe operarea curselor către România
» Filat s-a întâlnit cu Medvedev la Ialta
» Olguţa cedează în faţa presiunilor
» Dolj: Doi oameni au murit la Leu, din cauza intoxicării cu monoxidul de carbon emanat de vin
» Şcolile, corigente la igienizare
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, va fi pus în libertate
» Dan Diaconescu: Am banii, mai trebuie ca Ponta să-i vrea
» Primăria Bucureşti acordă un milion de lei pentru echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea
» Fereşte-te de radar
» Bancul zilei
» Mozaic cerebral
» Germania: Peer Steinbrück, contracandidatul Angelei Merkel la alegerile din 2013
» Dolj: Dosar penal pentru braconaj piscicol
» Producţia de porumb din acest an va fi cu 60% mai mică faţă de nivelul anului trecut
» Kelemen: Alegerile parlamentare vor fi cele mai dificile pentru UDMR din ultimii 23 de ani
» Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat concedierea a 872 de angajaţi ai instituţiei
» Aurescu: România va continua demersurile pentru românii din Timoc
» Negocierile pentru cumpărarea Oltchim au fost întrerupte
» Cursul BNR, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte săptămâni
» Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, în weekend
» Craiova: Primăria a anunţat datele la care persoanele cu handicap îşi pot ridica abonamentele pentru transportul în comun

Local

» Judecătorii manelişti
» Tânăr trimis în judecată pentru tentativă de omor
» Edilul din Predeşti a lovit un copil cu maşina
» Coaliţia a dat chix
» Pe ce mai cheltuie banii consiliul judeţean
» Victimă a legilor din România

Dolj

» Au venit banii restanţi la spitalele doljene

Gorj

» Primarul din Târgu Jiu, rănit într-un accident rutier
» Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Sport

» Liga a III-a
» Cupa României
» Oprescu, supărat şi la victorie
» Florin Dumitru sprijină necondiţionat CS Apa
» Grigoraş îşi doreşte un adversar accesibil
» Jerry Gane: Să vină Dinamo!
» Familia Ştiinţei, din nou împreună
» Voleibalistele lui Dudaş au trecut cu greu de Sibiu
» Oltenii îşi încearcă norocul în competiţia surprizelor

Bani & Afaceri

» Poftiţi la Târgul Doljconstruct!
» Fiscalitatea – o provocare pentru firme

Magazin

» Tanti Florica, mamă de profesie
» Horoscop
» Heather Locklear şi Richie Sambora, prieteni buni
» Sir Patrick Stewart, din nou în rolul Profesorului X
» Holly Valance, nuntă ca-n poveşti

Opinii

» Se încinge cazaciocul

Top