19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOprescu, împăcat cu remiza

Oprescu, împăcat cu remiza

Remiza înregistrată sâmbătă, 0-0, cu Chindia Târgovişte este considerată drept echitabilă de către antrenorul formaţiei FC Olt Slatina, Dan Oprescu, acesta fiind supărat doar pe Augustin Chiriţă, care a fost eliminat în minutul 64. „Era important să câştigăm, dar decât nimic, este bun şi un punct. Trebuie să fim realişti, rezultatul este echitabil. Este posibil ca acest punct să ne ajute. Nu vreau să comentez arbitrajul, sunt supărat că nu am reuşit să ne menţinem superioritatea, să speculăm acele momente, dar nu am avut timp pentru că s-a întâmplat prea repede şi prima, şi a doua eliminare la ei. Sunt supărat puţin pe Chiriţă, pentru că la experienţa lui nu avea voie să ia cartonaş roşu“, a spus Oprescu, conform gazetanoua.ro. Tehnicianul oltenilor priveşte încrezător spre următoarele confruntări din campionat, cu Mureşul Deva şi Juventus Bucureşti, sperând ca echipa sa să „evadeze“ din plutonul codaşelor după aceste jocuri. „Deocamdată, nu este capital nici un meci, dar noi suntem în foame de puncte. Sper să câştigăm la Deva şi să avem arbitraj bun la Juventus Bucureşti. La orice echipă se pot scoate puncte. Ţinând cont că noi încă nu am jucat cu Arieşul Turda, asta mai înseamnă o gură de oxigen“, a punctat Dan Oprescu.
FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Cruşoveanu, Irimescu (’71, Lengyel), Giurcă – Chiriţă, Pavel, Bancu, Melcea – Polgar (’60, Dragalina), Burcea (’82, Corneanu). Antrenor: Dan Oprescu.
Chindia Târgovişte: Perianu – Rădoi, Mladen, Dinu, Buşu – Poiană, Şerban, Băluţă (’54, Cherchez), Gavrilă (’77, Negoescu) – Verdeş (’69, Voduţ), Radu. Antrenor: Flavius Stoican.
De menţionat că ambele grupări nu au terminat meciul în 11 oameni, de la gazde fiind eliminat Augustin Chiriţă (‘64), iar de la oaspeţi, Poiană (‘55) şi Şerban (‘85).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS