9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJucătorii gorjeni, la mare căutare

Jucătorii gorjeni, la mare căutare

Pandurii sunt asaltaţi de oferte în urma evoluţiei peste aşteptări a grupării gorjene din această toamnă

Revelaţia acestui sezon, Pandurii Târgu Jiu, locul cinci în Liga 1, a atras atenția asupra sa, dar și oferte numeroase. Petre Grigoraş este mândru că elevii săi au căutare. Tehnicianul nu este, însă, dispus să renunţe la prea mulţi jucători la iarnă. „În funcţie de ce putem aduce, s-ar putea să renunţăm la unu-doi jucători. Nu vor mai fi schimbări masive ca iarna trecută. Dacă vor fi oferte care să dea peste cap conducerea şi o să sucească şi minţile jucătorului, atunci nu poţi să te opui. Una este să joci la Pandurii şi alta e să joci prin Germania. Să fim realişti şi bucuroşi pentru că pentru prima dată Pandurii are atât de mulţi jucători la echipa naţională şi sunt atâtea oferte. Sunt căutaţi jucătorii de la Pandurii şi asta înseamnă că s-a lucrat bine, că suntem pe un drum bun. Dacă reuşim să-i ţinem pe toţi şi să facem şi nişte transferuri peste media echipei, atunci ne putem gândi şi la altceva. Poate nu anul acesta, poate la anul“, a declarat Grigoraş.

Obligaţi să crească jucători
 
Pentru că nu poate cumpăra jucători cu o valoare confirmată din cauza preţurilor piperate, Pandurii este nevoită să investească în tineri de perspectivă. „Eu am zis odată de doi jucători, Curelea şi Chipciu, şi au început să sară milioanele. Vrem anumiţi jucători, pe anumite posturi. Ce vreau eu, ştiu că nu se poate. Nu cred că s-au schimbat conducătorii care îi deţin pe acei jucători. Şi noi am dat jucători, Chiricheş, Matei, Grecu, pe bani buni. Celelalte cluburi de ce n-ar face la fel?“, a replicat Grig. Politica de transferuri a pandurilor e stabilită, vor veni fotbalişti de maximum 24 de ani. „Cei care vor veni nu trebuie să aibă experienţă foarte mare. Pot să fie jucători buni şi la 22, 23 sau 24 de ani, important e să ai concurenţă puternică. Dacă vrei să realizezi ceva măreţ, îţi trebuie un lot mai numeros din punct de vedere valoric. Din păcate, unii chiar parcă nu au ajutat echipa cum m-aş fi aşteptat. Nu cred că este asta o scuză pentru rezultatele noastre. Suntem chiar în grafic, nu e nimic anormal în evoluţia echipei. Cu un dram de şansă poate eram mai sus“, a explicat Grigoraş filosofia transferurilor.
Tehnicianul pandurilor ştie ce-i trebuie echipei sale pentru a realiza ceva măreţ încă din acest sezon. „Şi experienţa, şi doi-trei jucători care să facă diferenţa ne lipsesc. La multe echipe sunt jucători care fac diferenţa pe faza ofensivă. Uitaţi-vă la Dinamo, unde Marius Nicolae şi Dănciulescu fac diferenţa. Nu ştiu dacă Dinamo a fost mai bună cu CFR Cluj, dar a făcut diferenţa Marius Nicolae. La Vaslui sunt trei jucători care fac diferenţa mai tot timpul, Wesley, Adailton şi Sânmărtean“, a afirmat Petre Grigoraş.

Pleaşcă, ghinionistul

Accidentat la genunchiul stâng la debutul său la naţională, în jocul cu Belgia, Marian Pleaşcă a fost diagnosticat cu ruptură la ligamentele încrucişate şi va absenta până la sfârşitul acestui campionat. „Avem un ghinion fantastic. Pleaşcă a efectuat un examen RMN la o clinică din Bucureşti, iar răspunsul este dezarmant. Va fi nevoie de operaţie şi va sta şase luni. În zilele următoare vom lua o decizie în privinţa locului unde se va face operaţia, în ţară sau în străinătate. Pierdem al doilea jucător important în banda dreaptă după Băcilă“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pîrvulescu, pentru site-ul sportingorj. Pleaşcă a evoluat doar şase minute la primul său meci pentru naţionala României. Ceilalţi doi panduri chemaţi la naţională, Mihai Pintilii şi Vlad Chiricheş, au fost titulari cu Belgia şi au rămas la dispoziţia selecţionerului şi pentru amicalul de mâine cu Grecia. 
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII