11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportNikolic, îngrijorat de atac

Nikolic, îngrijorat de atac

Energia Rovinari a pierdut partida amicală disputată, în deplasare, cu BC Argeş Piteşti, scor 66-73. Baschetbaliştii gorjeni au câştigat primul sfert, 17-12, şi au intrat la pauză cu un avantaj minim, 34-33. Piteştenii au câştigat ultimele două sferturi, 19-15 şi 21-17, şi meciul. Slobodan Nikolic a folosit doar opt jucători: David Steffel 16p, Adrian Guţoaia 13p, Viorel Mocanu 10p, Brandon Fields 9p, Brice Kabengele 8p, Stefan Nikolic 6p, Milan Oluic 4p şi Robert Giles. Nu au jucat: Alexandru Gliga, Claudiu Alionescu, Răzvan Bratoloveanu, Alexandru Deconescu. Dacă în precedentele jocuri de verificare, apărarea a fost punctul slab, Nikolic este îngrijorat  de ofensiva echipei sale.
„Nu-mi fac probleme cu apărarea. Sezonul trecut aveam doi jucători care ştiau să se apere, Darby şi Stefan. Unul a plecat, altul a rămas. Îmi fac probleme în privinţa ofensivei. Gilles a jucat 17 minute la Piteşti şi nu a marcat, a jucat cu frică să nu rateze. S-a temut că nu mai primeşte pase dacă nu marchează, că va fi scos din joc. În plus, Guţoaia are examene la facultate şi va lipsi de la antrenamente“, a afirmat antrenorul gorjenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS