10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlro, stăpână la Slatina

Alro, stăpână la Slatina

Formaţia pregătită de Corneliu Papură şi Daniel Mogoşanu a câştigat triunghiularul desfăşurat pe „Metalurgistul“, jucătorii veniţi în probe descurcându-se foarte bine

Alro Slatina a debutat cum nu se putea mai bine în seria partidelor amicale, bifând sâmbătă, pe stadionul „Metalurgistul“ din localitate, două victorii frumoase, ambele cu scorul de 1-0, cu CSM Râmnicu Vâlcea, respectiv CS Mioveni.
În deschiderea triunghiularului, care a programat partide de 45 de minute fiecare, au jucat Alro şi CSM Vâlcea, slătinenii impunându-se graţie lui Creţu, care a reluat nestingherit din şapte metri, la colţul lung, o centrare a lui Coţan (‘32). Corneliu Papură şi Daniel Mogoşanu au trimis pe teren următorul „unsprezece“: Mecea (‘23, Grecu) – Răducu, Bârsănel, Vodiţă, Grosu – Coţan, Ecobici (‘36, Sg. Popescu), Al. Coman, Marius Ene – Anghelina, Creţu, în timp ce tehnicianul vâlcenilor, Laurenţiu Tudor, a mizat pe Silaghi – Bertea, Nedelcu, Matei, Slăninoiu – Rus, Balint, Drăguţ, Forgione – Ferreira, Dalu.
„Doctorul“ nu a cunoscut succesul nici în jocul doi, vâlcenii înclinându-se în faţa celor de la CS Mioveni cu 2-0, Nicolae Dică (‘9) şi Enache (‘44) fiind marcatorii nou-promovatei în Liga I. Vâlcenii au folosit următoarea formulă: Ciobar – Groza, David, Văimăreanu, Costea – Şanta, Coşa, Voicescu, Şendroiu – Murineanu, Ene. Antrenorul argeşenilor, Ionuţ Popa, i-a testat pe: Miron – Iasic, Olteanu, Iordache, Neagu – Enache, Huzuneanu, Săndulescu, Coşereanu – N. Dică, Cr. Tănasă.
În meciul care a stabilit câştigătoarea triunghiularului, Alro Slatina a aruncat în luptă „artileria grea“: Marinescu – Grosu, Vişa, M. Dedu, V. Sandu – Sg. Popescu, Coman, Precup, Ed. Stoica – D. Ene, Dulcea, în timp ce CS Mioveni a contat pe: Miron (‘25, Coca) – Iasic, Olteanu, Iordache, Neagu – Enache (‘23, Mandea), Huzuneanu, Săndulescu, Coşereanu (‘10, Vladu) – Dică (‘13, Ayza), Tănasă (‘13, Cl. Ionescu). Unicul gol al disputei a fost semnat de Sergiu Popescu, care nu i-a dat nici o şansă portarului Miron, şutând sub bară din colţul careului de 16 metri (‘5).

Marinescu – da,
Coţan – ba

Neînţelegerile contractuale dintre portarul Andrei Marinescu şi conducerea clubului Alro au luat sfârşit, fostul goalkeeper al Rapidului semnând prelungirea înţelegerii cu formaţia din Slatina pe încă un sezon. „M-am înţeles cu Alro, totul este în regulă. Urmează o perioadă de pregătire, sper să trecem cu bine prin ea, ne aşteaptă momente grele, aşa este în fotbal, cantonamentul este o perioadă dificilă. Ne pregătim pentru a promova. M-am bucurat când am văzut că tribuna îmi scandează numele, ştiam că sunt iubit, acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să continuu cu Slatina. Le mulţumesc pe această cale suporterilor. Sper să fie alături de mine şi de întreaga echipă pentru a ne ajuta să promovăm“, a spus Andrei Marinescu, după triunghiularul de pe „Metalurgistul“.
Venit în probe de la Chimia Brazi, Alin Coţan pare să nu-i fi convins pe oficialii aluminiştilor în amicalele de sâmbătă, surse din cadrul clubului de pe malul Oltului susţinând că mijlocaşul de 29 de ani nu va fi transferat.
Pentru fotbaliştii lui Corneliu Papură şi Daniel Mogoşanu urmează o săptămână asiduă, cu două antrenamente zilnice până joi, vineri fiind programaţi la Policlinica Sportivă din Craiova pentru vizita medicală, iar sâmbătă, de la ora 18.00, vor susţine un nou meci de verificare, adversară fiindu-le divizionara C, FC Piatra Olt. După o zi liberă, Alro Slatina va demara spre Serbia, pentru primul stagiu de pregătire, de la Donje Milanovac (11-23 iulie).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII