9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFederaţia nu lasă SCM să joace în Craiova!

Federaţia nu lasă SCM să joace în Craiova!

Handbalistele craiovene ar putea evolua şi în sezonul viitor al Ligii Naţionale tot în „pribegie“, după ce oficialii FRH au anunţat clubul SCM că nu omologhează nici acum Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“

Veşti proaste pentru iubitorii handbalului feminin din Craiova, care şi-ar fi dorit să vadă la sfârşit de săptămână partide din Liga Naţională. Oficialii Federaţiei Române de Handbal (FRH) nu s-au lăsat înduplecaţi de cererile reprezentanţilor clubului SCM Craiova şi, în şedinţa Biroului Federal, au hotărât să nu omologheze nici în acest an Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Bănie pentru meciuri din Liga Naţională. Motivaţia a fost aceeaşi ca şi anul trecut: arena nu are dimensiuni regulamentare, adică terenul este mai îngust, iar stâlpii de susţinere de pe margine sunt foarte aproape de suprafaţa de joc, nerespectând zona de siguranţă.
Deocamdată, oltenii nu au primit o decizie scrisă şi speră să nu fie definitiv ceea ce li s-a comunicat verbal.
„Lucrurile nu au ieşit cum am dorit noi. Săptămâna trecută am fost la federaţie, am vorbit cu oamenii de acolo şi ne-am gândit că vom găsi înţelegere. Sala respectă prevederile regulamentare de siguranţă. În regulament scrie că distanţa de siguranţă este de 1,5 metri, iar dacă nu e, trebuie luate măsuri pentru a fi evitate accidentele. La noi, distanţa este de 1,1 m şi am capitonat stâlpii din lateral, la care se face referire“, a explicat ieri Nicu Stoian, directorul clubului craiovean.

Adversarele nu acceptă

Nici în sezonul trecut, echipa feminină de handbal SCM Craiova, care tocmai promovase în Liga Naţională, nu a primit acceptul de a disputa meciurile de pe teren propriu în Bănie, fiind nevoită să joace mai întâi la Caracal, apoi la Drobeta Turnu Severin, făcând cheltuieli neprevăzute legate de transport şi cazare.
La fel ca atunci, oficialii SCM acuză reprezentanţii unor cluburi din Liga Naţională de rea-voinţă, având în vedere că în trecut respectiva arenă găzduise partide din cadrul Ligii Naţionale masculine. În vara trecută, după ce Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ primise „OK-ul“ verbal din partea Adunării Generale, la clubul SCM a venit ulterior o hârtie care anunţa că nu va fi omologată. Un oficial de la FRH a declarat că decizia a fost luată la insistenţele reprezentanţilor unor cluburi. „Le-am dat voie celor de la SCM să joace la Craiova, având promisiunea că în scurt timp va fi gata şi Polivalenta. Numai că ulterior unele echipe au spus că nu vor să joace la Craiova şi, având motive întemeiate, adică siguranţa jucătoarelor, a trebuit să le acceptăm cererea“, spunea atunci reprezentantul federaţiei.

Cu ruleta prin ţară

Nicu Stoian susţine că mai sunt săli, ale echipelor ce activează în prima ligă, care, deşi nu respectă sută la sută prevederile regulamentare, au fost omologate: „Sunt unii care ne tot pun beţe în roate. Dar nu abandonăm lupta. Vom merge în sălile din Zalău, Deva, Galaţi, unde ştim că sunt probleme, să vedem ce dimensiuni au. Unde găsim abateri de la regulament, facem şi noi memoriu şi refuzăm să jucăm acolo, să vedem ce va ieşi! Nu poţi să judeci cu măsuri diferite. Unii chiar ne iau la mişto, spunând că putem să disputăm meciurile la Craiova doar dacă se joacă şase contra şase. Eu înţeleg că vor retrograda patru echipe şi fiecare îşi ia măsuri. Nu îi avantaja să joace la Craiova cu spectatori mulţi“.
Pentru a obţine acceptul federaţiei, craiovenii au depus şi o adresă din partea primăriei, în care scria că Sala Polivalentă va fi gata în luna decembrie a acestui an, iar din retur handbalistele antrenate de Bogdan Burcea ar putea să joace acolo.
În caz că răspunsul scris din partea Federaţiei Române de Handbal va fi negativ, clubul municipalităţii craiovene ar putea cere ca meciurile considerate pe teren propriu să se dispute la Filiaşi, acolo unde există o sală care ar putea fi omologată să găzduiască partide din Liga Naţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII