18.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGaz Metan CFR rămâne la Craiova

Gaz Metan CFR rămâne la Craiova

„Telenovela“ cu mutarea formaţiei Gaz Metan CFR de la Craiova la Drobeta Turnu Severin a luat sfârşit, „Jerry“ Gane şi compania urmând să evolueze, cel puţin în retur, în Bănie, pe stadionul de la „Depou“. „Sunt la Bucureşti, la federaţie, dar nu am ridicat problema mutării echipei la Severin, pentru că nu mai este cazul. Echipa va rămâne la Craiova. A fost o iniţiativă din partea celor de la Severin, dar nu s-a concretizat nimic. În ultimul timp nici nu s-a mai discutat de aşa ceva. Returul îl vom juca aici şi eu zic că şi de la vară vom rămâne la Depou, dar mai este mult timp până atunci“, a spus preşedintele clubului, Gheorghe Frăţică.
Primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, contactat telefonic, nu a răspuns.
Jucătorii de la Gaz Metan CFR Craiova îşi vor relua astăzi pregătirile sub comanda lui „Jerry“ Gane, reunirea lotului fiind programată la ora 10.30, la stadionul „Depou“, vizita medicală fiind programată joi dimineaţă. Cosmin Cruşoveanu conduce într-un sondaj realizat de site-ul liga2.ro, căpitanul grupării de la „Depou“ fiind considerat „cel mai bun fundaş central stânga“ de 21,29% dintre participanţii la chestionar, principalii „concurenţi“ ai acestuia fiind Liviu Ştefan (FC Farul, 20,12%) şi Predrag Pocuca (UTA Arad, 14,83%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII