23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGaz Metan CFR ar putea fuziona cu FC Drobeta

Gaz Metan CFR ar putea fuziona cu FC Drobeta

După ce a găzduit pe Universitatea Craiova şi Pandurii Târgu Jiu, „Municipalul“ severinean este gata să-i primească şi pe „găzarii“ lui „Jerry“ Gane.

Primarul oraşului Severin, Constantin Gherghe, nu a renunţat la ideea de a forma o echipă competitivă foarte repede şi să atace curând un loc în Liga I şi a început să caute soluţii viabile, pentru că promovarea grupării FC Drobeta din Liga a III-a în eşalonul secund stă sub semnul întrebării. Edilul mehedinţean a reluat discuţiile începute încă din vară cu oficialii craioveni de la Gaz Metan CFR pentru o posibilă fuzionare şi nu este exclus ca din vară Cosmin Cruşoveanu şi compania să evolueze pe cochetul stadion „Municipal“ din Severin, sub denumirea de FC Drobeta.
„Este adevărat că sunt discuţii cu cei de la Craiova pentru o colaborare, dar momentan nu am stabilit nimic. Vrem să creăm o echipă competitivă şi le-am propus să facem performanţă împreună. Nu ştiu dacă se va întâmpla această fuzionare acum sau la vară… Urmează să ne întâlnim în curând şi atunci vă voi da mai multe detalii“, a spus Constantin Gherghe pentru GdS.

Curcă: Vedem în vară
ce va fi

Din tabăra craioveană, preşedintele de onoare al Gaz Metan CFR Craiova, Costel Curcă, a confirmat interesul conducătorilor oraşului Severin, dar a spus că echipa va juca tot la „Depou“ şi în retur, însă din vară este posibil orice. „Într-adevăr, au fost discuţii cu cei din Severin, dar nu am depăşit acest stadiu. Sută la sută echipa va rămâne în Craiova şi în retur, iar din vară vom analiza toată situaţia clubului şi vom lua o decizie. Până atunci avem alte probleme de discutat la club. Vineri (mâine – n.r.) o să avem o şedinţă cu staff-ul tehnic şi cel administrativ, în care vom stabili programul echipei pentru retur, cantonamente, jucători, tot, pentru că marţi reluăm antrenamentele. Nu cred că se vor lua şi alte decizii“, a spus Curcă, reprezentantul de la Romgaz.
Din partea „ceferiştilor“, Gheorghe Frăţică a confirmat tratativele cu primarul Constantin Gherghe înainte de Sărbători, însă ieri nu a putut fi contactat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII