Universitatea a ieşit din zona „nisipurilor mişcătoare“, făcând luni, după victoria de la Târgu Mureş, un salt măreţ, de cinci locuri, de pe 16 pe 11. Totul este OK, am repornit pe drumul cel bun, este un alt început. Totuşi, nu trebuie uitat un amănunt, acela că n-am jucat cu o echipă „grande“, ci cu o nou-promovată. Dacă ar fi să plagiez un ziarist cu vechi state din Bănie, aş zice despre victoria în faţa FCM-ului „Dar în faţa cui“. În acelaşi timp, n-am cum să uit că în faţa altei echipe nou-promovate, Victoria Brăneşti, ne-am făcut de râs, am pierdut întâlnirea, meci care a însemnat, de fapt, începutul sfârşitului pentru antrenorul Ţicleanu. „Chiose“ nu a fost vinovat de faptul că n-a reuşit să-şi recapaciteze jucătorii, mai ales psihic, după şocul din primele două runde ale campionatului atunci când domnii arbitri au fost de partea titratelor CFR Cluj şi Steaua. Asta-i viaţa, mergem înainte. Iar înainte pentru Ştiinţa înseamnă Victor Piţurcă. Toată lumea vorbeşte acum de Piţi ca de un… Mesia pe pământul Craiovei, dar nu trebuie să uite că actualul manager şi antrenor al grupării alb-albastre nu poate face minuni peste noapte. Deşi nimeni nu doreşte, n-ar fi însă exclus ca paşi greşiţi să se mai întâmple la echipă, că aşa-i în fotbal. Toată lumea este acum lângă echipă, iar ăsta este un fapt extraordinar.
Vineri întâlnim altă echipă nou-promovată în Liga I, „U“ Cluj, o formaţie care are 14 puncte, cu patru mai mult decât Craiova, „studenţii“ ardeleni fiind situaţi pe locul opt. Disputa de vineri cu „şepcile roşii“ nu este o formalitate, ardelenii fiind un team incomod, iar în derbiul „U“ Cluj – CFR Cluj Claudiu Niculescu şi ceilalţi au demonstrat pe teren că sunt porniţi pe fapte mari. Ei vin la Craiova cu obiectivul de a nu pierde… Au şi un mic avantaj faţă de Craiova, au jucat vinerea trecută, pe când Ştiinţa a disputat un meci destul de dificil luni seară. Alb-albaştrii au biruit însă şi fanii sunt fericiţi pentru evoluţia încântătoare a favoriţilor, o evoluţie marca Piţurcă. Aici trebuie făcută totuşi o precizare: chiar dacă Piţi lasă impresia că face totul de unul singur, el se consultă cu colaboratorii direcţi din staff-ul tehnic – Eugen Neagoe, Gabi Boldici -, şi nu numai. Este însă adevărat că deciziile le ia numai el.
Suporterii vor fi probabil iarăşi în număr mare pe „Ion Oblemenco“. Ar fi ideal să fie ca şi la derbiul cu Rapid. Craiova trebuie să respire aerul din trecutul glorios, atunci când oaspeţilor Ştiinţei le tremurau tricourile la intrarea pe tunelul legendarului stadion „Central“!
Exact în urmă cu 16 ani, pe 1 octombrie 1994, Universitatea Craiova – cu Victor Piţurcă antrenor principal – a câştigat, cu 3-1, la Cluj, în faţa Universităţii! Înaintea partidei de la Cluj, Craiova era pe locul 16. Şi Ştiinţa lui Piţurcă a terminat acel campionat pe locul 2! Şi dacă tot sunt la capitolul amintiri glorioase, mai ţin să consemnez rezultatul unui alt meci al Ştiinţei cu „U“ Cluj, din 28 martie 1981: 7-0 pentru oltenii lui Oblemenco! Arbitrul acelui meci, celebrul Nicolae Rainea, a declarat: „Am condus multe meciuri la viaţa mea, dar rar mi-a fost să văd o echipă atât de dezlănţuită ca a Craiovei. Astăzi, Universitatea Craiova învingea şi selecţionata Europei!“.În acel sezon, 1980/1981, Universitatea a cucerit primul event din istorie.
Piţi, salt de pe 16 pe 2!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei