28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSchumi e realist înainte de Monza

Schumi e realist înainte de Monza

Septuplul campion mondial de Formula 1, germanul Michael Schumacher, a făcut o scurtă analiză după ultimul Mare Premiu disputat, cel al Belgiei, declarându-se mulţumit de locul 7 pe care l-a obţinut. „Schumi“ este realist în privinţa următoarei curse din Italia, considerând că circuitul de la Monza nu este în avantajul echipei sale, Mercedes GP, dar mizează pe simpatia fanilor, câştigată în perioada când „alerga“ pentru scuderia Ferrari (1996 şi 2006). „La Spa am avut parte de o cursă disputată şi am obţinut un rezultat rezonabil, ţinând cont de circumstanţe. În schimb, cursa viitoare, de la Monza, poate fi, de asemenea, antrenantă pentru noi, dar într-un cu totul alt mod. Mă aştept să avem parte de un weekend foarte solicitant“, a afirmat „Schumi“ pentru presa germană, citată de onlinesport.ro. „Am văzut în nenumărate ocazii în acest sezon că circuite precum cel de la Monza nu sunt în avantajul nostru. Cu toate acestea, vom merge în Italia pregătiţi pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil. La nivel personal, aştept cu nerăbdare întoarcerea la Monza, locul unde mulţi ani am fost primit cu multă căldură“, a completat Michael Schumacher, care se află pe locul 10 în clasamentul piloţilor, cu 44 de puncte.
Marele Premiu al Italiei, găzduit de circuitul din Monza, se va desfăşura în perioada 10-12 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS