9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBătălia sutelor de mii de euro, ultimul episod

Bătălia sutelor de mii de euro, ultimul episod

Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSE) din cadrul LPF a analizat cererea de revizuire formulată de clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu în cazul „Ilie Iordache“ privind plata unor sume de bani către clubul Dinamo Bucureşti, urmând să ia o decizie definitivă marţea viitoare. LPF notificase clubul Pandurii că are de achitat 660.000 de euro către Dinamo Bucureşti, altfel riscă neprogramarea în etapa a şaptea, când gorjenii întâlnesc Universitatea Craiova.
Oficialii pandurilor au depus la dosar acte care demonstrează că dreptatea este de partea lor, printre acestea numărându-se şi decizia irevocabilă a Curţii de Apel Craiova, prin care clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a câştigat litigiul cu jucătorul Ilie Iordache. Mai mult, oltenii au depus o cerere către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor, prin care solicită clubului Dinamo Bucureşti restituirea sumei de 500.000 de euro plus TVA din drepturile de televizare, sumă pe care LPF a virat-o anul acesta clubului Dinamo, ca urmare a verdictului dat iniţial de comisii în cazul „Ilie Iordache“. „Aşteptăm o reacţie normală a comisiilor LPF, care să pună în practică hotărârea Curţii de Apel Craiova. În mod normal, numai dacă eşti de rea-credinţă nu vezi că Pandurii Târgu Jiu are dreptate 100% în acest caz. În orice ţară civilizată, o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată de instanţele civile, nu poate fi trecută cu vederea de instanţa sportivă“, a precizat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.
În contractul de transfer al lui Ilie Iordache de la Dinamo la Pandurii exista o clauză conform căreia clubul gorjean se obliga să plătească „alb-roşilor“ suma de un milion de euro dacă jucătorul pleca liber de contract de la Târgu Jiu. Iordache a fost declarat liber de contract de către Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, dar preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, s-a adresat Tribunalului Gorj, obţinând o decizie de suspendare a punerii în aplicare a hotărârii luate pe linie sportivă. Ulterior, această decizie a Tribunalului Gorj a fost casată de Curtea de Apel Craiova şi retrimisă spre judecare. Iordache a pierdut procesul cu clubul gorjean în instanţă, Curtea de Apel Craiova dând o hotărâre definitivă, care demonstrează că jucătorul a dat declaraţii false pentru a deveni fotbalist liber de contract.

Menassel: Ne lipseşte victoria

Pandurii Târgu Jiu şi-a reluat antrenamentele, însă Ionuţ Badea nu a avut la dispoziţie toţi jucătorii. Chiricheş este la lotul naţional de tineret, Orac susţine bacul, Cardoso este accidentat, iar Viera a plecat în Ungaria pentru a-şi prelungi viza de şedere în România.
Gorjenii au programat şi un amical, ce va avea loc vineri, de la ora 17.00, la Târgu Jiu, cu Triumf Bârca, formaţie care stă în etapa a doua a Ligii a III-a. Francezul Nasser Menassel, unul dintre remarcaţii de la Pandurii în ultimele două etape, admite că echipa trece printr-un moment greu. „Trebuia să câştigăm cu Urziceni, ni s-a refuzat un gol. Cu Dinamo am avut 2-0 până în minutul 84. Din două grupuri trebuie să facem unul singur şi să mergem toţi pe acelaşi drum. Ştiu că suporterii sunt supăraţi, dar şi noi suntem afectaţi“, a spus Menassel. Acesta crede că Pandurii este o echipă valoroasă, căreia îi lipsesc rezultatele. „Fiecare meci e capital şi trebuie câştigat. Grupul s-a unit, dar în timp se sudează mai bine pentru că sunt jucători valoroşi. Acum trebuie să vină şi rezultatele. Ne lipseşte victoria. Nu ştiu ce se întâmplă. Dacă ştiam, rezolvam“, a mai spus Nasser.

Pandurii, echipa păcii

Codaşa Ligii I, Pandurii Târgu Jiu, cu 3 puncte, excelează, totuşi, la un capitol în acest debut de sezon, cel al disciplinei din teren. Gruparea gorjeană este lideră în clasamentul fairplay al Ligii I, încasând doar zece cartonaşe galbene în primele şase etape. La polul opus se află nou-promovata FCM Târgu Mureş, care a încasat 23 de cartonaşe galbene şi două roşii. Căpitanul Pintilii a primit două avertismente, în timp ce Matei, Chiricheş, Viera, Orac, Brata, Băcilă, Mennasel şi Apostu au văzut fiecare câte un cartonaş galben. În jocul cu CFR Cluj, oltenii nu au primit nici un avertisment, o situaţie rar întâlnită la nivelul Ligii I. Pandurii Târgu Jiu, Victoria Brăneşti, Astra Ploieşti, Universitatea Craiova şi Sportul Studenţesc sunt singurele echipe din primul eşalon care nu au suferit nici o eliminare în startul acestui sezon. FC Vaslui, cu 12 puncte, şi Victoria Brăneşti, cu 13, completează podiumul clasamentului fairplay al Ligii I. Sezonul precedent, Pandurii Târgu Jiu a fost cea mai indisciplinată echipă din Liga I, încheind campionatul pe ultimul loc al clasamentului fairplay.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII