9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGimnaştii, pe ultimul loc în Japonia

Gimnaştii, pe ultimul loc în Japonia

România a ocupat locul opt, ultimul, în finala masculină a competiţiei de gimnastică artistică dotată cu Cupa Japoniei, care a avut loc la Tokyo, informează Agerpres. Lotul echipei noastre, format din Marian Drăgulescu, Vlad Cotuna, Andrei Muntean şi Andrei Ursache, a acumulat un total de 249,400 puncte, podiumul fiind ocupat de Japonia (276,100), Germania (266,900) şi SUA (265,400). Marian Drăgulescu a fost notat cu 15,050 la sol şi cu 16,450 de puncte la sărituri, Cotuna a primit 14,750 la sol, 11,950 la cal cu mânere, 13,950 la inele, 14,850 la sărituri, 13,200 la paralele şi 12,950 la bară fixă, iar Andrei Muntean a primit doar 10,850 de puncte la cal cu mânere, 13,600 la inele, 14,400 la sărituri, 13,150 la paralele şi 14,500 la bară fixă, în vreme ce Andrei Ursache a fost notat cu 14,650 puncte la sol, 14,350 la cal, 13,750 la inele, 14,100 la paralele şi 12,900 la bară fixă. La individual compus, victoria a revenit japonezului Kohei Uchimura, cu 93,450 puncte. Andrei Ursache s-a clasat pe locul 14 (83,350 puncte), iar Andrei Muntean pe 15 (82,900).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII