10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMartinovic, la Steaua

Martinovic, la Steaua

După Stanca şi Păcurar, alt jucător al pandurilor, Novak Martinovic, a fost înrolat de Victor Piţurcă la Steaua. Martinovic a semnat pe trei ani, Pandurii primind, în schimb, patru jucători.

 

Retrogradata Pandurii Târgu Jiu este principalul furnizor de jucători pentru candidata la titlu din sezonul viitor al Ligii I, Steaua Bucureşti, nu mai puţin de trei fotbalişti fiind înregimentaţi de Victor Piţurcă în Ghencea. După Stanca şi Păcurar, Novak Martinovic a ajuns şi el în Ghencea. „Novak va juca la Steaua, este deja în cantonament cu echipa. A fost transferat definitiv, a semnat pe trei ani", a confirmat impresarul sârbului, Zvonko Milojkovic.

În contul transferului lui Martinovic s-a bătut palma pentru cedarea la Târgu Jiu a patru jucători, portarul Vâtcă, fundaşii Tudose şi Ninu şi mijlocaşul Onicaş. „În cazul lui Martinovic am ajuns la un acord pentru un schimb de jucători. Antrenorul Marius Baciu a discutat cu jucătorii pe care Steaua îi poate oferi, Vâtcă, Onicaş, Tudose şi Ninu. Tudose şi Onicaş vor să vină la Pandurii, să vedem ce facem cu Vâtcă şi Ninu", a confirmat preşedintele CA de la Pandurii, Marin Condescu. Novak Martinovic (25 de ani) a fost recomandat lui Piţurcă de Sorin Cîrţu, tehnicianul cu care a lucrat la Pandurii din 2009. „E o alegere bună. Când e pregătit, e printre cei mai buni din România. E tipul de partizan, în sensul bun al cuvântului. Garantez pentru el. E profesionist", l-a caracterizat Cîrţu la GSPTV. Fundaşul central sârb a fost evaluat de Pandurii la 450.000 de euro, după un sezon în care Martinovic a fost titular în 27 de partide, reuşind şi un gol.

 

Cardoso refuză Craiova

 

Deşi cluburile Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Craiova au bătut palma pentru împrumutul pe un an al brazilianului Alexandre Cardoso în Bănie, în contul a 100.000 de euro, jucătorul nu agreează această mutare, preferând o echipă din Bucureşti. „Am aflat din presă că Pandurii vrea să mă dea la Craiova, dar încă nu am discutat cu nimeni despre acest transfer. O să mă întâlnesc cu preşedintele Marin Condescu şi voi discuta problema transferului. Nu pot să spun încă dacă sunt de acord pentru că nu ştiu care sunt condiţiile în care se va perfecta acest transfer. Am aflat că mai mulţi colegi ai mei au ajuns deja la Steaua, mi-aş fi dorit să merg şi eu la Steaua sau măcar la altă echipă din Bucureşti", a spus Cardoso. Brazilianul a sosit în România şi a avut unele discuţii cu Marin Condescu. „Sunt echipe interesate de Cardoso. El discută cu Craiova, nu a spus că nu vrea să joace la Craiova. Cardoso nu vrea să plece de la Pandurii. Trebuie să-l conving că e bine pentru el şi pentru club să joace un an în Liga I", a spus Condescu.

 

Râmniceanu revine

 

Pe lista de achiziţii a pandurilor se află, deocamdată, portarul Victor Râmniceanu şi cinci jucători de la Şcoala de Fotbal Ardealul Cluj. Râmniceanu revine la Târgu Jiu după ce a evoluat în Liga a II-a pentru CSM Vâlcea şi Gaz Metan CFR Craiova. „I-am luat pe Râmniceanu şi pe cinci juniori de la Ardealul Cluj. Pe 24 iunie o să organizăm la Târgu Jiu un joc între Ardealul Cluj şi Pandurii II şi o să-i vedeţi la lucru pe toţi cinci. Facem echipă sub 24 de ani pentru Liga a II-a", a spus Marin Condescu.

Altfel, FCM Târgu Mureş şi-a păstrat licenţa şi va juca în Liga I în sezonul viitor, în ciuda memoriilor depuse de Pandurii Târgu Jiu, prin care se cerea retragerea licenţei grupării mureşene deoarece nu ar avea trei ani de când s-a afiliat la FRF. „Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a respins memoriul depus de clubul Pandurii Târgu Jiu, susţinând că acordarea şi retragerea licenţelor ţin de competenţa Direcţiei Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF, aceasta fiind singura care putea retrage licenţa echipei FCM Târgu Mureş", se arată în comunicatul transmis pe site-ul oficial de clubul Pandurii Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS