Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a confirmat că numirea ungurului Peter Kovacs în funcţia de antrenor principal al campioanei României la handbal feminin este doar o chestiune de timp. „Peter Kovacs şi-a rezolvat problema contractuală pe care o avea cu Federaţia Turcă de Handbal. Am trimis şi noi o adresă la forul respectiv, în care am spus că suntem de acord să-i plătim clauza de 10.000 de euro, în cazul în care vom semna un contract cu Peter Kovacs. Din acest punct de vedere nu mai sunt probleme. Urmează ca săptămâna viitoare să ne întâlnim cu el şi să punem la punct detaliile contractului pe două sezoane", a spus preşedintele Oltchimului pentru Mediafax.
Oficialul formaţiei oltene a precizat că Peter Kovacs a fost de acord cu obiectivele echipei Oltchim pentru sezonul 2010-2011. „I-am spus că Oltchim nu poate avea alte obiective. Ne propunem câştigarea trofeelor interne şi accederea în finala Ligii Campionilor. Sunt sigur că un antrenor român ar fi strâmbat din nas şi ar fi spus că e greu, că e aproape imposibil. Kovacs mi-a spus că i se pare corect, că e şi normal să ne propunem tot obiectivele din sezonul trecut, din moment ce lotul este aproape neschimbat. Ştia tot despre Oltchim, ştia că practic am pierdut numai o handbalistă importantă, pe Adina Meiroşu. Mi-a plăcut atitudinea sa şi sper să facem treabă bună în cazul în care ne vom înţelege şi vom semna o înţelegere", a mai spus Ioan Gavrilescu, adăugând că se poartă negocieri cu o jucătoare din Rusia: „Nu vă pot da numele ei, pentru că suntem în tratative. Sperăm să o putem rupe de acolo. Vă pot spune numai că este handbalistă de naţională şi că joacă la linia de 9 metri".
A semnat şi Ozil
Aşa cum era de aşteptat, venirea lui Peter Kovacs la Oltchim a însemnat şi „înrolarea" jucătoarei Yeliz Ozel la campioana României, care a obţinut vineri semnătura turcoaicei, recunoscută drept una dintre cei mai buni centri din lume. „Pot să spun că am aşteptat acest transfer în condiţiile în care în 2009 mi-a părut rău că nu m-am transferat la Oltchim, atunci când aceasta a jucat semifinala Ligii Campionilor. Acum mi-a fost uşor şi am luat această decizie deoarece membrii CS Oltchim s-au comportat foarte frumos cu mine în toată această perioadă de doi ani, iar venirea domnului Peter Kovacs a contat foarte mult în luarea deciziei, deoarece îl cunosc şi îl apreciez ca antrenor.
Mi-aş dori să câştig cu Oltchim Liga Campionilor, ar fi un vis frumos pentru orice jucătoare", a declarat Yeliz Ozil pentru site-ul oficial al clubului vâlcean. Ozel, care în trecut a câştigat Liga Campionilor cu Kometal Skopje, a semnat cu Oltchim pe un sezon cu drept de prelungire pe încă unul.