11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportInter i-a liniştit pe extratereştri

Inter i-a liniştit pe extratereştri

Nerazzurrii i-au învins cu 3-1 pe deţinătorii trofeului Ligii Campionilor şi aşteaptă cu încredere meciul de pe „Nou Camp“, din manşa a doua a semifinalelor.

 

Campioana en-titre a Italiei, Internazionale Milano, a câştigat marţi seară, cu 3-1 (1-1), partida susţinută pe teren propriu în faţa deţinătoarei trofeului Ligii Campionilor, FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor celei mai importante competiţii fotbalistice europene intercluburi. Golurile gazdelor au fost marcate de Sneijder (‘30), Maicon (‘48) şi Milito (‘61), pentru echipa catalană înscriind Pedro (‘19). La Inter, internaţionalul român Cristian Chivu a intrat pe gazon în minutul 73, în locul fundaşului brazilian Maicon.

Cele două echipe se mai aflaseră faţă în faţă la începutul competiţiei, în faza grupelor, când Barca a obţinut o remiză „albă" pe „Giuseppe Meazza", iar acasă s-a impus cu 2-0. Peste o săptămână, la returul de pe „Nou Camp", Barcelona e obligată să repete acelaşi scor dacă vrea să ajungă în finala de pe „Santiago Bernabeu". Oricum, „extratereştrii" au capacitatea de a obţine calificarea în ciuda rezultatului negativ de la Milano.

Inter nu va putea conta în retur pe Dejan Stankovic, care este suspendat, alt jucător cu probleme fiind Mario Balotelli, care a avut o ieşire nervoasă la finalul meciului, aruncându-şi tricoul pe teren în drum spre vestiare. De la Barcelona va lipsi căpitanul Puyol, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Mourinho este precaut

 

În ciuda victoriei obţinute în faţa campioanei Europei, tehnicianul lui Inter, Jose Mourinho, a rămas cu picioarele pe pământ şi a susţinut că şansele de calificare în finală sunt egale. „În retur se poate întâmpla orice. Putem câştiga sau putem pierde la o diferenţă mică şi să ne calificăm. De asemenea, am putea fi eliminaţi. Înaintea meciului tur, am spus că şansele sunt egale. După victoria noastră, şansele sunt tot 50-50, nu 51-49. Meciul făcut de noi a fost aproape perfect. Era perfect dacă nu primeam gol. Dacă mergem la Madrid, în finală, voi fi mulţumit. Dacă nu, voi fi dezamăgit, dar vom ieşi cu capul sus. Inter avea probleme să joace în Liga Campionilor, nu trecea de optimi, se temea să joace. Astăzi (marţi – n.r.) am câştigat meritat în faţa celei mai bune echipe din lume. Dacă Inter nu câştigă Liga Campionilor în acest an, o va face într-un an sau doi. Acum este o mare echipă de Liga Campionilor. Sunt mândru de jucătorii mei, au schimbat deja istoria Interului", a afirmat Mourinho.

 

Guardiola şi-a felicitat adversarii

 

Antrenorul echipei catalane, Josep Guardiola, a spus la conferinţa de presă că Inter a meritat victoria pentru că a jucat foarte bine, obligându-i astfel pe fotbaliştii formaţiei iberice să piardă multe mingi: „O felicit pe Inter, a jucat foarte bine. Am pierdut multe mingi în faţa unei echipe care nu ne-a lăsat să jucăm uşor. Trebuie să facem mai multe în meciul retur. Nu sunt îngrijorat după acel 0-0 de la Espanol şi după această înfrângere. Am câştigat multe puncte în campionat şi am ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, ne puteam aştepta şi la o înfrângere. Nu e tocmai ideal să pierzi la o diferenţă mai mare de un gol, însă putem răsturna situaţia în retur".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS