9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRaluca a ieşit de la Marbella

Raluca a ieşit de la Marbella

Jucătoarea de tenis Raluca Olaru (81 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului de la Marbella (Spania), dotat cu premii totale de 220.000 de dolari, după înfrângerea suferită în faţa slovenei Polona Hercog, scor 3-6, 4-6, partidă care a durat o oră şi 48 de minute. Disputa anterioară dintre cele două a avut loc la Indian Wells, luna trecută, slovena câştigând tot în minimum de seturi. Raluca Olaru a jucat şi anul trecut la Marbella, fiind eliminată tot în runda inaugurală şi tot în minimum de seturi. Sezonul acesta, ea a reuşit o singură dată să treacă de primul tur, la Auckland, unde a ajuns până în optimile de finală.

Tot la Marbella, Simona Halep a obţinut prima victorie în circuitul WTA, după ce a învins-o pe cehoaica Iveta Benesova (70 WTA) în primul tur, scor 6-4, 6-1, la capătul a 64 de minute. Acesta a fost al patrulea meci consecutiv câştigat în minimum de seturi de Halep, numărul 166 WTA, care a urcat pe tabloul principal după ce a trecut de calificări.

Spre deosebire de Simona Halep, Monica Niculescu a ratat intrarea pe tabloul principal, după ce a pierdut în turul decisiv al calificărilor în faţa ibericei Beatriz Garcia Vidagany, scor 4-6, 3-6.

Pe tabloul principal al competiţiei din Andaluzia au mai fost acceptate direct două românce, fiind vorba despre Sorana Cârstea, care o va întâlni pe Maria Kirilenko, şi Alexandra Dulgheru, care o va avea oponentă pe Kim Clijsters.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU