Înfrângerea cu CFR Cluj, scor 1-0, i-a „aruncat“ pe panduri în zona retrogradării, pentru prima dată în acest sezon, însă Sorin Cîrţu găseşte motive să spere la menţinerea în Liga I după prestaţia echipei sale în Gruia.
Lider în etapa a doua în Liga I, tot cu Sorin Cîrţu pe bancă, Pandurii Târgu Jiu a alunecat pe locul 16 după 23 de etape disputate din actualul sezon. „Sorinaccio“ regretă faptul că revenirea sa pe banca tehnică a pandurilor nu a coincis cu un rezultat pozitiv. „Din păcate, debutul acesta sau reînceperea unei experienţe la Pandurii nu a coincis cu ce aş fi dorit eu şi nu am obţinut un rezultat pozitiv. Am fost învinşi de o echipă care în prima parte a meciului mi s-a părut foarte motivată şi determinată. CFR ne-a supus la o presiune căreia i-am făcut faţă cu greu şi numai intervenţiile bune ale lui Stanca au făcut ca CFR să nu aibă avantaj din primele momente ale jocului. Paradoxal, după ce am primit golul, am avut o evoluţie mai bună. Ultimele 20 de minute din repriza a doua am jucat mai bine, şi, în general, în partea a doua a meciului, până prin minutul 80. Am avut consistenţă în ceea ce am jucat. Am supus şi noi echipa adversă la un anumit stres şi la emoţii. Am avut şi câteva ocazii de a marca, sigur nu atât de clare cum au fost ale CFR-ului, pentru că mi se pare normal. Se face diferenţa de valoare a jucătorilor aici“, a declarat Cîrţu.
Fără prospeţime
Din punct de vedere al formulei de joc, Sorin Cîrţu nu a făcut schimbări majore la Cluj, doar titularizarea lui Vranjes, un jucător necunoscut tehnicianului, fiind puţin surprinzătoare. Folosit mijlocaş stânga, bosniacul l-a răsplătit pe „Sorinaccio“ cu o prestaţie superioară celor din mandatul lui Liviu Ciobotariu, acesta trecându-şi în cont şi singurele ocazii mai clare de gol ale pandurilor. „Am riscat într-un fel cu el. Nu l-am văzut decât la un antrenament înainte de meci. Am stat mult de vorbă cu el ca să înţeleagă ce vreau, cum trebuie acoperite zonele în postul lui şi unde-i convine mai mult să joace“, a comentat Cîrţu. Jocul de la Cluj i-a evidenţiat lui Sorin Cîrţu faptul că echipa sa suferă la capitolul pregătire fizică. Chiar dacă şi-a dominat adversarul în partea a doua, Pandurii a făcut-o pasiv, fără să atace poarta adversă. „Sorinaccio“ a luat măsuri şi a programat câte două antrenamente zilnice în primele zile ale acestei săptămâni, primul fiind dedicat exclusiv acumulărilor fizice. „Situaţia noastră e în continuare grea şi cu ceea ce s-a întâmplat aici, cu înfrângerea aceasta este şi mai grea. Săptămâna aceasta o să analizăm bine ceea ce am făcut şi ceea ce putem să mai facem şi vom încerca să adăugăm câte ceva la prospeţimea de joc. Chiar dacă în ultimele minute am făcut presiune asupra adversarului, nu mi s-a părut că am făcut-o aşa cu o luciditate pe care, în general, o ai când ai o prospeţime fizică bună. Dar să vedem ce vom putea face în timp“, a declarat „Sorinaccio“. Tehnicianul a găsit în jocul echipei sale, cu CFR Cluj, şi motive să spere la îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. „Au fost şi momente bune ale noastre în acest joc şi acestea îmi dau speranţe pentru obiectivul pe care îl am de îndeplinit şi pot spune că au fost momente de joc pe care trebuie să le exploatăm la alte partide şi să scoatem mai mult din ele“, a mai spus Cîrţu. Nedorind să pună înfrângerea de la Cluj pe seama arbitrajului, Cîrţu le cere arbitrilor să fie mai atenţi pentru a nu influenţa
ierarhia Ligii I. „Arbitrajul n-a fost determinant în înfrângerea noastră, dar aş vrea ca pe viitor, pentru că urmează 11 etape încinse, arbitrii să fie mai atenţi şi să încerce să nu încline balanţa într-o parte sau alta“.
Grecu, suspendat
Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit ţintarul următoarelor două etape din Liga I, Pandurii Târgu Jiu fiind programată vineri, atât cu Steaua Bucureşti (26 martie, ora 20.30, Antena 1) cât şi cu Oţelul Galaţi, în deplasare (2 aprilie, ora 14.00, GSP TV). Gorjenii nu-l vor putea folosi pe Grecu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în partida cu Steaua Bucureşti, însă va reintra Cardoso, care şi-a ispăşit suspendarea. Diagnosticat cu întindere la muşchii inghinali, Alexandru Păcurar va rata şi el meciul cu Steaua, jucătorul având nevoie de circa şapte zile pentru recuperare. De altfel, Păcurar nu a mai revenit la Târgu Jiu cu echipa, primind permisiunea lui Cîrţu de a rămâne la Cluj pentru câteva zile pentru a-şi face recuperarea.