9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCurti şi Fota, remarcaţi de Auraş

Curti şi Fota, remarcaţi de Auraş

Aproximativ 80 de pugilişti juniori din toată ţara au participat recent la un trial pentru lotul naţional, desfăşurat la Ploieşti, sub coordonarea antrenorului federal Valentin Vrânceanu. Trialul a fost condus de selecţionerul lotului de juniori, Relu Auraş, care doreşte să formeze un nou colectiv de tineri pugilişti. Din Craiova au participat doi tineri, ambii de la Clubul Sportiv Municipal (CSM), Leonard Curti (categoria 50 kg, antrenor Vasile Fântână) şi Dănuţ Fota (categoria 48 kg, antrenor Constantin Buzduceanu). Curti şi Fota au urcat pe podium la Cupa României, în luna februarie. Curti a luat medalie de aur, iar Fota – bronz. Conform spuselor antrenorului Buzduceanu, ambii pugilişti au fost printre remarcaţii trialului: „Cei doi au câştigat meciurile disputate. Curti a boxat în două partide şi s-a impus clar, iar Fota a boxat într-o singură partidă, învingându-l pe ieşeanul Gheorghe Jugan. O decizie în ceea ce priveşte componenţa finală a lotului de 10 sau 12 sportivi se va lua abia după Campionatul Naţional din luna mai, dar pot spune că antrenorul Relu Auraş a pus nişte semne în dreptul celor doi sportivi ai noştri, ceea ce este de bine. Înseamnă că i-a remarcat“.
Alt craiovean care a primit invitaţie pentru trialul de la Ploieşti este Ovidiu Grecu, de la CS Armata. Sportivul pregătit de Constantin Cucu câştigase Cupa României la categoria 66 de kilograme, dar antrenorul său a refuzat să-l trimită la Ploieşti, considerând că antrenorul Relu Auraş nu este potrivit pentru Grecu. „Eu consider că până nu vor avea loc alegerile la Federaţia Română de Box, Relu Auraş nu are nici o atribuţie oficială să antreneze lotul de juniori. Face parte din gaşca persoanelor care sunt împotriva lui Rudel Obreja. Consider că, din punct de vedere moral, Auraş nu are ce-i trebuie pentru a-l antrena pe sportivul meu. Aşa că prefer să îl duc pe Grecu la lotul care se pregăteşte la Hunedoara, cu antrenorul Ilie Captari“, a spus Cucu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS