11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCăpitanul Florin Costea vrea să se împace cu fanii

Căpitanul Florin Costea vrea să se împace cu fanii

În absenţa lui Dorel Stoica, decarul Ştiinţei a preluat banderola de căpitan şi a marcat două goluri, pe care le-a dedicat suporterilor care sprijină echipa.

După două goluri marcate în poarta „satelitului“ Gloriei, Florin Costea a fost desemnat „cel mai bun jucător al meciului“ de marţi seară. Cu toate acestea, „Diamantul“ nu a scăpat de contestatari, printre puţinii suporteri aflaţi pe stadionul „Ion Oblemenco“ găsindu-se şi câţiva dintre aceştia. Florin Costea nu le-a răspuns, aşa cum s-a întâmplat la meciul cu Rapid, ci i-a tăiat pe băieţii răi din tribune de la dedicaţii. „Mă bucur că am fost declarat cel mai bun jucător al acestui meci. Le mulţumesc celor care au făcut ca eu să primesc acest titlu. Mi-aş mai dori ca un jucător din echipa noastră să primească acest trofeu în următoarele meciuri. Cred că Mihai îl merită, pentru că are golurile mai frumoase. Dedic golurile marcate suporterilor care vin la stadion să aplaude şi să susţină echipa, nu celor care înjură“, a declarat Florin Costea după meci. În încercarea de a-l tempera pe atacantul Ştiinţei, oficialii olteni i-au găsit un „paznic“ în persoana veteranului Eugen Trică. Acesta din urmă s-a aflat de multe ori în preajma lui Florin, încercând să-l liniştească. Tot pentru a-l responsabiliza, antrenorul Eugen Neagoe i-a înmânat banderola de căpitan la meciul de Cupă. Rămâne de văzut dacă decarul Universităţii va păstra banderola sau ea va reveni la Dorel Stoica la meciul cu Poli Timişoara de sâmbătă. Cu banderolă sau fără, Florin Costea trebuie să conştientizeze însă că doar prin evoluţiile sale poate să-şi apropie din nou publicul craiovean, iar reţeta este valabilă pentru întreaga echipă alb-albastră.

Neagoe, cu gândul
la Timişoara

Noul antrenor al Universităţii s-a bucurat pentru calificarea în optimile Cupei României, dar a recunoscut că mai important este meciul de sâmbătă, contra bănăţenilor. „Cupa este unul dintre obiectivele noastre şi vom încerca să trecem şi de următorul adversar, indiferent care va fi el. Ne dorim să ajungem în finală, sper să şi reuşim. Este foarte bine că nu am primit gol, le-am cerut expres băieţilor acest lucru. Sper ca acelaşi lucru să se întâmple şi la Timişoara. De când am venit aici mă gândesc la acel meci. Îmi doresc să fiu inspirat, să fac cea mai bună echipă şi să obţinem un rezultat pe măsură. Sper ca după meciul cu Timişoara, la jocul cu Alba Iulia, să fie stadionul plin. Fotbalul fără spectatori nu e plăcut, noi depindem de suporteri, ei depind de noi. Deci, trebuie să fim alături unii de ceilalţi. Sunt sigur că băieţii merită acest lucru. Au fost foarte afectaţi după partida cu Rapid şi chiar i-am rugat să uite ce a fost atunci“, a spus „Geană“.

Mitchell, integralist
fără voie

Antrenorul Neagoe a dezvăluit după meci că avea de gând să-l folosească pe Josh Mitchell doar o repriză deoarece meciul de Cupă era doar un test pentru australian după perioada lungă de pauză. Eliminarea lui Găman i-a dat planurile peste cap. „Mitchell trebuia să evolueze doar o repriză, dar am fost obligat să recurg la altă schimbare şi nu am mai putut să-l schimb şi pe el. Mitchell vine după o perioadă în care nu a jucat şi nu voiam să rămână tot meciul. L-am felicitat pentru efortul pe care l-a făcut“, a spus Neagoe. Acesta şi-a cerut public scuze pentru intrarea dură a lui Vali Găman asupra lui Pîrvu. „Îmi cer scuze pentru alunecarea prin imprudenţă a lui Găman, care a umbrit puţin din jocul bun pe care l-am făcut. Se mai întâmplă la fotbal, este o greşeală. Am discutat cu el şi este foarte afectat. Din acel moment ne-am făcut jocul mai greu, pentru că aveam alte planuri, jucători pe care să-i menajăm“, a adăugat tehnicianul Ştiinţei. Şi Găman a reacţionat, declarând: „Îmi pare foarte rău, e prima oară când lovesc pe cineva atât de grav. Nu a fost nici cea mai mică intenţie. Sper să nu fie supărat pe mine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII