10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampionatul Italiei a sărăcit

Campionatul Italiei a sărăcit

Campionatul Italiei a fost depăşit net în ultimii ani de Primera Division şi Premier League la capitolul investiţii în transferuri, iar achiziţiile de marcă ale italienilor din această vară se pot număra pe degetele de la o mână.

Până în urmă cu câţiva ani, în perioada de transferuri din vară, echipele din Italia obişnuiau să cumpere jucători de mare valoare, în schimbul cărora plăteau sume astronomice. Criza financiară, care în fotbalul italian pare să fi început mai de mult, după scandalul Calciopoli din 2006, a făcut ca Serie A să retrogradeze multe locuri într-o ierarhie a campionatelor în care se investesc cei mai mulţi bani. De exemplu, în 2000 şi în 2001, până şi Lazio, grupare care nu a fost niciodată cunoscută drept una foarte bogată, plătea pentru Hernan Crespo 56 de milioane de euro şi pentru Gaizka Mendieta, 48 de milioane de euro, sume care în prezent par de domeniul fantasticului pentru acest club. Marile staruri ale fotbalului mondial s-au perindat în ultimii ani între campionatele Angliei şi Spaniei, iar în Serie A au ajuns doar jucători care nu au prezentat mare interes pentru grupările din Premier League şi Primera Division.

Milan n-a luat pe nimeni cu nume

Cea mai bună dovadă că patronii cluburilor italiene resimt din plin criza financiară este faptul că AC Milan nu a transferat nici un jucător cu nume după ce l-a vândut pe Kaka la Real Madrid, în schimbul sumei de 65 de milioane de euro. Mai mult, la un meci amical al „rossonerilor“, boss-ul Silvio Berlusconi i-a adresat unui fan care-l contesta câteva cuvinte chiar răutăcioase, elocvente pentru situaţia materială a clubului: „Să cheltuieşti tu zeci de milioane de euro pentru un jucător dacă ai, nu eu“.
Milan s-a mulţumit în această vară cu revenirea lui Oddo, după expirarea împrumutului la Bayern München, şi cu alţi jucători de mâna a doua, cum ar fi Storari (Fiorentina), Digao (Standard Liege), Abate (Torino), Zigoni (Treviso), Di Gennaro (Reggina), Beretta (Albinoleffe) şi Thiago Silva (Fluminense).
În schimb, rivala Inter şi, totodată, campioana ultimilor trei ani a făcut investiţii mai mari, dar nici ea nu a transferat vreun jucător care să se fi remarcat în sezonul trecut la nivelul Ligii Campionilor. Astfel, la gruparea patronată de Massimo Moratti au ajuns Milito (22 de milioane de euro) şi Thiago Motta (13 milioane de euro), ambii de la Genoa, şi s-au întors Quaresma şi Suazo, după ce le-au expirat împrumuturile la Chelsea, respectiv Benfica.

Napoli a făcut investiţii bizare

Gruparea Napoli, cunoscută în ultimul deceniu drept una cu probleme financiare mari, a investit mai mult decât unii dintre granzii fotbalului italian. Astfel, la „alb-albaştri“ au ajuns Quagliarella de la Udinese (16 milioane de euro) şi Cigarini (Atalanta, 11 milioane de euro). Totuşi, în condiţiile în care la acelaşi preţ Napoli putea cumpăra jucători care au făcut performanţă în competiţiile europene, investiţiile napoletanilor par mai degrabă bizare.
Juventus Torino, grupare care avea bani în anii ‘90, s-a mulţumit cu Diego de la Werder Bremen, pe care a plătit aproximativ zece la sută din cât a investit Real Madrid în campania de achiziţii din această vară.
Palermo, care a anunţat, prin vocea antrenorului Walter Zenga, că doreşte să cucereasă titlul de campioană în sezonul viitor, a făcut investiţii cam la nivelul echipei FC Vaslui din Liga 1, cumpărându-l doar pe Bertolo de la Boca Juniors.

La echipele mici
este mai rău

Dacă formaţiile importante din Serie A reuşesc să se menţină totuşi la un anumit nivel, la echipele considerate mici, evitarea falimentului a devenit principalul obiectiv.
În eşalonul al treilea, patru echipe nu vor participa în sezonul viitor din lipsă de fonduri. Astfel, Treviso, Venezia, Pisa şi Avellino nu vor mai lua startul în noua stagiune, din cauza problemelor financiare. Treviso şi Venezia, grupări care în deceniul trecut evoluau în Serie A, dar şi retrogradatele din Serie B, Pisa şi Avellino, nu au reuşit să prezinte suficiente garanţii financiare autorităţilor şi nu au primit licenţa pentru campania viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII