19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMoculescu nu crede în calificare

Moculescu nu crede în calificare

Antrenorul naţionalei masculine de volei, Stelian Moculescu, a afirmat că, în ciuda rezultatelor bune obţinute de prima reprezentativă în preliminariile CM 2010, şansele de calificare sunt minime. „Să fim realişti şi să recunoaştem că avem şanse de cinci la sută. Să nu uităm că la turneul de calificare pentru mondiale întâlnim totuşi o campioană europeană şi una mondială şi se vor califica numai două formaţii. Pentru ca România să devină o formaţie de elită, cred că ne mai trebuie opt ani“, a spus Stelian Moculescu.
Naţionala masculină de volei a României face parte din Grupa L, alături de Serbia, Turcia şi Spania, în ultimul turneu de calificare la CM din 2010, care va avea loc în perioada 14-16 august la Kragujevac (Serbia). Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la CM din 2010, care va avea loc în Italia.
Naţionala de volei masculin a României va juca sâmbătă şi duminică, la Constanţa, de la ora 17.30, împotriva selecţionatei Greciei, în două meciuri contând pentru penultima etapă a Ligii Europene. „Liga Europeană am folosit-o şi pentru faza finală a calificărilor pentru Mondialele din 2010, din Italia, şi vom încerca în meciurile cu Grecia, în primul rând, să jucăm volei“, a afirmat Stelian Moculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS