11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportChivu împotriva sclaviei din fotbal

Chivu împotriva sclaviei din fotbal

Căpitanul naţionalei tricolore şi-a propus să lupte împotriva patronilor unor cluburi din România, care se consideră stăpânii angajaţilor lor.

Căpitanul naţionalei de fotbal a României, Cristi Chivu, a participat la lansarea proiectului „Securitate socială şi formare profesională pentru sportivi“, care a fost iniţiat de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi cu Blocul Naţional Sindical. Fundaşul lui Internazionale Milano, care ocupă funcţia de preşedinte de onoare al AFAN, consideră că acest program este unul dintre cele mai importante pentru sportivii de performanţă din ţară, deoarece patronii unor cluburi din România îi tratează pe angajaţii lor ca şi cum ar fi sclavi.
„Ar trebui să se dea legi noi, pentru că atâta timp cât există un contract cu un jucător profesionist de fotbal, clubul nu are nici un drept să-l trimită la formaţia a doua sau la satelitul echipei. Jucătorul are aceleaşi drepturi să intre în consideraţiile antrenorului, aceleaşi drepturi de a se schimba la acelaşi vestiar cu echipa, să se antreneze cot la cot cu echipa şi pe acelaşi teren. Asta ar trebui să facem şi în România, pentru că patronii din fotbal nu au dreptul să se comporte cu jucătorii ca şi cum ar fi nişte sclavi“, a spus Chivu.

„Patronii fac totul în dezavantajul jucătorilor“

Fundaşul echipei Internazionale Milano a precizat că jucătorii din campionatul României nu sunt bine informaţi şi astfel vor avea de suferit atunci când îşi vor încheia cariera.
„În Liga I sunt mai mult de 80 la sută dintre jucători care şi-au încheiat contracte de prestări servicii în locul contractelor de muncă. Ei nu vor beneficia de nimic la finalul carierei, însă trebuie să plătească multe taxe. Totul este făcut în dezavantajul jucătorului, pentru ca patronul şi clubul să cheltuiască mai puţini bani. Se vor înfiinţa birouri de informare care îi vor ajuta pe jucători. Până la urmă, sport fără sportivi nu se poate face, iar conducătorii trebuie să fie conştienţi de acest lucru şi vor începe să accepte condiţiile jucătorilor“, a adăugat Cristi Chivu.

„Fotbaliştii pot fi nevoiţi să nu-şi apere corect şansele“

Internaţionalul român a explicat şi faptul că jucătorii care nu şi-au primit salariile de mai mult timp pot să nu-şi mai apere corect şansele în meciurile oficiale.
„În România se permite ca patronul să întârzie salariul jucătorului şi cu două luni. Astfel se poate ajunge ca jucătorul să nu-şi apere corect şansele, pentru a putea să ducă pâinea copilului acasă. Este o mare problemă această situaţie“, a menţionat fundaşul lui Inter Milano.
Chivu a adăugat că el face parte dintre cei zece la sută din numărul total al fotbaliştilor profesionişti din Europa, care au un contract bine pus la punct.
„Eu fac parte din acel zece la sută fericit, pentru că am avut norocul să joc unde nici nu am visat, să câştig sume de bani pe care nu le-am visat. Eu nu am astfel de probleme, iar la sfârşitul carierei voi lua o pensie lunară, pentru că sunt contribuabil al Sindicatului Fotbaliştilor din Italia“, a mai spus Chivu.

„Real Madrid sfidează criza financiară“

Cristi Chivu susţine că suma de 93 de milioane de euro pe care clubul Real Madrid a oferit-o pentru a-l transfera pe atacantul Cristiano Ronaldo de la Manchester United sfidează criza financiară.
„O sumă atât de mare dată pentru Ronaldo este exagerată şi sfidează această criză. Pasiunea pentru sport aduce automat în acest domeniu de activitate oameni care îşi permit să facă asemenea lucruri, oameni care îşi doresc foarte mult să aducă din nou performanţa la clubul respectiv. Nu este vorba doar de cele 93 de milioane care s-au dat pe Ronaldo, ci şi de cele 65 de milioane care s-au dat pe Kaka. Sunt sume importante şi cred că doar Real Madrid şi le putea permite, pentru că este unul dintre cele mai importante cluburi ale lumii“, a spus jucătorul lui Inter Milano.
Clubul Manchester United a anunţat pe 11 iunie că a acceptat să îl transfere pe atacantul portughez Cristiano Ronaldo la Real Madrid, în schimbul a 80 de milioane de lire sterline (93 de milioane de euro), un record absolut în istoria fotbalului. Tot săptămâna trecută, Real Madrid l-a achiziţionat pe Kaka de la AC Milan, pentru care a plătit 65 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII