9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGâlcă, foarte aproape de Oltchim

Gâlcă, foarte aproape de Oltchim

Pivotul naţionalei feminine de handbal, Ionela Gâlcă, şi-a depus memoriu la Federaţia Română de Handbal pentru a deveni liberă de contract. „Mi-am depus memoriu pentru a deveni liberă de contract. Am vorbit cu domnul Teodor Florescu (patronul echipei Rulmentul Braşov – n.r.) acum câteva săptămâni şi mi-a spus că se va rezolva totul, dar după asta nu a mai dat nici un semn. Eu aveam de primit nişte bani până luni şi, cum nu i-am primit, am decis să depun memoriul. Sper să se rezolve totul şi să rămân la Braşov“, a spus Ionela, care a evoluat un singur sezon la vicecampioana României, Rulmentul Braşov. În aceste condiţii, Gâlcă este foarte aproape de o revenire la Oltchim, club la care a jucat două sezoane şi a reuşit să cucerească două campionate, Cupa Cupelor, Supercupa Europei şi un titlu de golgheter al României.
În prezent, campioana Oltchim mai are în lot un singur pivot, Oana Manea, după plecarea unguroaicei Rita Birbaş şi a Ralucăi Ivan. Dacă vor reuşi transferul Ionelei Gâlcă, oficialii vâlceni o vor chema la echipă fie pe Georgiana Coadălată, fie pe Claudia Mojiu, handbaliste împrumutate la alte formaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU