9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVan Basten îşi recunoaşte eşecul

Van Basten îşi recunoaşte eşecul

Marco van Basten, antrenorul formaţiei olandeze Ajax Amsterdam, a recunoscut că formaţia pe care o pregăteşte a avut un parcurs modest în actuala stagiune din Eredivisie, unde va termina pe locul trei sau patru. Tehnicianul a adăugat că îşi doreşte să rămână la echipă şi în sezonul viitor, considerând că nu este singurul responsabil pentru rezultatele sub aşteptări ale „lăncierilor“. „Acest sezon a fost un eşec pentru noi. Atât din punct de vedere mental, cât şi fizic, jucătorii au afişat mari lacune. Suntem obligaţi ca în stagiunea următoare să remediem situaţia. Nu sunt doar eu răspunzător pentru rezultatele slabe din actuala campanie. Atâta timp cât conducerea mă acceptă, vreau să îmi continuu munca pe care am început-o anul trecut“, a spus tehnicianul.
Van Basten, care are 44 de ani, a preluat-o pe Ajax în vara lui 2008 şi este la prima experienţă ca antrenor principal al unei echipe de club. Formaţia „lăncierilor“ ocupă locul trei în Eredivisie cu o etapă înainte de finalul stagiunii şi a ratat participarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, obiectivul anunţat de conducere la debutul campionatului. În runda trecută, echipa din Amsterdam, la care au evoluat şi internaţionalii români Cristian Chivu şi Bogdan Lobonţ, a fost învinsă în deplasare de Sparta Rotterdam, cu 4-0, şi a rămas la 22 de puncte distanţă de campioana AZ Alkmaar. „San Marco“ a fost intens criticat de publicaţiile batave în perioada în care a pregătit prima reprezentativă a Olandei, pe care a condus-o timp de patru ani, între 2004 şi 2008. Lui Van Basten i-a fost reproşat în primul rând faptul că nu a reuşit să gestioneze bine relaţia cu fotbalişti cu experienţă, precum Seedorf, Van Bommel, Davids, Van Nistelrooy sau Makaay, pe care i-a îndepărtat din circuitul naţionalei „Portocalei mecanice“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS