11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBeldeanu împlineşte astăzi 58 de ani

Beldeanu împlineşte astăzi 58 de ani

Cariera fotbalistică a lui Aurel Beldeanu (foto) a început în Bucureşti, el fiind născut în Ilfov (pe 5 martie 1951, la Dobroeşti – Fundeni). A debutat în Divizia A la Progresul, acolo unde a făcut şi primii paşi în fotbal, după care a plecat în provincie, la nou-promovata CSM Reşiţa. Începând din sezonul 1976/1977, Beldeanu a jucat pentru Universitatea până în sezonul 1984/1985, fiind perioada cea mai fastă din cariera lui de fotbalist. A câştigat două titluri de campion (1980, 1981), patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1982) şi a fost semifinalist al Cupei UEFA (1983). Şi-a încheiat cariera de fotbalist la Chimia Râmnicu Vâlcea, ultimul meci în prima ligă fiind pe 30 aprilie 1986, Chimia Râmnicu Vâlcea – Steaua 0-4. În Divizia A a contabilizat 353 de meciuri, 44 de goluri marcate. În perioada în care a fost la Progresul şi la Universitatea, fostul mare fotbalist al „Craiovei Maxima“ a jucat şi în echipa naţională 19 partide oficiale, înscriind un gol.
În cupele europene, Aurică Beldeanu a jucat (numai cu Universitatea Craiova) în 28 de partide internaţionale, marcând cinci goluri în meciurile oltenilor cu Dinamo Moscova, Leeds United, Inter Milano, BK Copenhaga şi Zelezniciar Sarajevo. Dintre acestea, în opinia lui Beldeanu, cele mai frumoase goluri sunt cel de la Leeds (1979, în deplasare, meci din Cupa UEFA), şi cel de la Craiova, cu Zelezniciar (1984, Cupa UEFA). „Golul de la Leeds a rămas în istorie deoarece atunci s-a petrecut şi o premieră pentru fotbalul românesc: Universitatea a eliminat o echipă din Anglia. Iar golul meu a fost, într-adevăr, frumos. De fapt, fără modestie, toate golurile mele au fost frumoase, înscrise cu şuturi din afara careului mare. Vorbind despre golul de la Leeds, am de povestit un cancan, de culoare… La Leeds, am vrut să trimit puternic mingea în tribună pentru a trece timpul. Şi s-a dus direct în vinclu! Am lovit-o însă perfect şi a ieşit un gol senzaţional…“, a povestit, peste ani, Aurel Beldeanu (fragment din cartea „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII