„Guriţă“ a înscris pentru prima dată în acest sezon, iar echipa lui s-a impus cu 4-1 pe teren propriu în faţa grupării Mallorca şi a urcat pe locul al zecelea în clasament.
Fundaşul român Cosmin Contra (foto) a marcat un gol în partida pe care echipa sa de club, Getafe, a câştigat-o cu scorul de 4-1, pe teren propriu, în faţa formaţiei Mallorca, în etapa a 15-a a campionatului Spaniei. „Guriţă“ a deschis scorul în minutul 13, dintr-o lovitură de la 11 metri, transformată cu siguranţă, cu un şut aproape de vinclu, în colţul din stânga portarului. Au mai marcat apoi Uche (‘31), Del Moral (‘72) şi Gavilan (‘85) pentru Getafe şi Aduriz (‘33) pentru oaspeţi. Golul marcat de Contra a fost primul pentru el în acest sezon. Românul, care a jucat în nouă dintre partidele lui Getafe, în şase dintre ele fiind titular, a părăsit terenul în minutul 77, fiind înlocuit cu Guerron. Cu această victorie, obţinută în meciul cu Mallorca, echipa antrenată de Victor Munoz şi-a continuat ascensiunea în clasament, ajungând pe locul al zecelea, după ce în urmă cu câteva etape se afla în zona retrogradării.
Oaspeţii, doar un punct
Echipele care au jucat pe teren propriu au dominat etapa a 15-a a Primerei Division. Din cele nouă meciuri disputate, oaspeţii nu au obţinut decât un punct, Racing Santander reuşind să remizeze, scor 1-1, la Almeria. Garay a marcat pentru Racing în minutul 33, iar Acasiete a egalat în minutul 61. La Santander, românul Laszlo Sepsi a stat pe banca de rezerve. Fostul jucător al Gloriei Bistriţa, aflat sub contract cu Benfica Lisabona şi sub formă de împrumut la Racing, a jucat în acest sezon nouă meciuri pentru echipa sa de club. Una dintre victoriile categorice obţinute duminică seară a fost cea a lui Athletic Bilbao, care s-a impus pe teren propriu cu 3-0 în faţa lui Sporting Gijon. Bascii au marcat prin Llorente (‘5-penalti), Iraola (‘23) şi Lopez (‘31). Şi Real Valladolid s-a impus cu acelaşi scor, 3-0, în faţa lui Deportivo La Coruna (Sesma ‘15, Pedro Lopez ‘25, Pedro Leon ‘56). Runda a 15-a a fost deschisă sâmbătă seară, cu „El Clasico“ Barcelona – Real Madrid, adjudecat de gazde cu 2-0, prin reuşitele lui Eto’o (‘83) şi Messi (‘90). Următoarea etapă din Primera Division se va juca la sfârşitul săptămânii viitoare, după care va urma o pauză de două săptămâni, până pe 4 ianuarie.
Primera Division, etapa a 15-a
Rezultate: Almeria – Racing Santander 1-1, Athletic Bilbao – Sporting Gijon 3-0, Getafe – Mallorca 4-1, Malaga – Numancia 2-0, Recreativo Huelva – Osasuna 1-0, Valladolid – Deportivo La Coruna 3-0, FC Barcelona – Real Madrid 2-0, Valencia – Espanyol 2-1. Clasament: 1. FC Barcelona 38 de puncte; 2. Valencia 30; 3. FC Sevilla 30; 4. Villarreal 29; 5. Atletico Madrid 27; 6. Real Madrid 26; 7. Deportivo 24; 8. Valladolid 28; 9. Malaga 21; 10. Getafe 21; 11. Betis 18; 12. Gijon 18; 13. Santander 17; 14. Almeria 16; 15. Bilbao 16; 16. Numancia 14; 17. Mallorca 13; 18. Huelva 13; 19. Espanyol 13; 20. Osasuna 9.