11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Derbi ascuns

Meciul Ştiinţei cu liderul Oţelul Galaţi, capul de afiş al rundei a cincea, nu va putea fi vizionat de suporteri la TV, ci doar pe stadion.

Aproape toată lumea fotbalistică a Olteniei are acum numai cuvinte de laudă la adresa Ştiinţei. Echipa din Craiova este percepută ca o candidată serioasă la cupele europene, ultimul meci, 1-1 cu campioana en-titre, CFR Cluj, făcând valuri în ultima vreme. Puţini recunosc rolul important pe care îl are antrenorul Napoli în proiectul finanţatorului Mititelu, cei doi vorbind acum aproape aceeaşi limbă, strategia Craiovei fiind lăudată de mulţi specialişti din lumea fotbalului. Era normal ca acum oltenii să joace o „partitură“ mai bună decât cea din partea a doua a ediţiei 2007/2008. După victoriile cu Poli Iaşi şi Farul, plus punctul smuls „ceferiştilor“, alb-albaştrii din Bănie sunt consideraţi printre surprizele plăcute ale acestui campionat.

Revine Gîngioveanu

Nu s-au scurs decât patru etape, iar pentru Craiova abia acum începe greul. Examenele din rundele următoare, meciurile cu Oţelul Galaţi, Dinamo, Timişoara, Urziceni, pot aduce în Bănie extaz sau, Doamne fereşte, agonie. Ţinând cont de rezultatele Craiovei şi Galaţiului din runda trecută, întâlnirea de pe „Extensiv“ este catalogată de mulţi oameni de fotbal drept capul de afiş al etapei, deşi partida din Giuleşti, Rapid – Dinamo, mediatizată ca de obicei de presa din Capitală, va fi probabil considerată derbiul rundei a cincea.
Din păcate, acest derbi al provinciei, Universitatea – Oţelul, nu poate fi urmărit la TV, mai-marii transmisiilor, cei de la Antena 1 & GSPTV, apreciind ca un meci anodin între două echipe nou-promovate, cum a fost cel de ieri, Gaz Metan Mediaş – FC Braşov, să fie televizat, iar cel de la Craiova, nu!
Ca de obicei, speranţele sunt îndreptate şi astăzi spre Florin Costea, decarul Craiovei şi, mai nou, al echipei naţionale, cum a fost la amicalul de miercuri cu Letonia, având acum şi moralul excelent după debutul bun sub tricolor. Pentru întâlnirea cu Oţelul, Napoli îl are la dispoziţie şi pe internaţionalul de tineret Cosmin Gîngioveanu, care şi-a ispăşit suspendarea în meciul din Gruia, lipsind în continuare Julius Wobay.

Portarii Oţelului s-au pregătit în Bulgaria şi Lituania

Oaspeţii au sosit de ieri în Bănie, antrenorul Petre Grigoraş având în această săptămână câţiva jucători din lotul lărgit plecaţi la acţiunile echipelor naţionale de seniori (3) şi juniori (6). În afară de căpitanul-golgheter Gabriel Paraschiv, care a debutat şi el miercuri seară în naţionala României, au fost plecaţi de la pregătirile Oţelului şi cei doi portari străini, titularul Kolev (Bulgaria) şi Gribauskas (Lituania), toţi la echipele de seniori amintite.
Ilie Hagioglu, directorul sportiv al Oţelului Galaţi, a spus: „Venim în patria lui Oblemenco să jucăm, iar cel mai bun să câştige. Aş adăuga că, de fapt, mi-aş dori ca în această etapă să ia bătaie Dinamo, iar noi să câştigăm la Craiova!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

37 COMENTARII