22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIon Ţiriac i-a supărat pe nemţi

Ion Ţiriac i-a supărat pe nemţi

Organizatorii turneului Masters de la Hamburg se tem că acest eveniment s-ar putea opri din 2009, pentru ca în locul său, la aceeaşi dată, să se dispute Mastersul de la Madrid, pe care îl organizează fostul tenisman român Ion Ţiriac. „Cea mai frumoasă vreme, cei mai importanţi tenismeni, cele mai bune meciuri, mulţi spectatori, acesta este Mastersul de la Hamburg, un mare succes. Totuşi, s-ar putea opri“, scrie Bild. ATP va retrage din 2009 statutul de Masters turneului de la Hamburg. În acelaşi timp, ATP a dat în judecată Federaţia Germană de Tenis şi o hotărâre va fi luată în luna august, în Statele Unite. Cotidianul este de părere că această decizie va fi împotriva Hamburgului.
„Ion Ţiriac, şeful turneului de la Madrid, a programat deja competiţia combinată, feminină şi masculină, exact în perioada în care ar avea loc Mastersul de la Hamburg. Vampirul din Transilvania, porecla lui Ţiriac, este considerat foarte puternic în lumea tenisului. Cuvântul său are greutate“, scrie Bild. Ţiriac anunţase săptămâna trecută că va mări premiile Mastersului de la Madrid până la 15 milioane de euro şi că va schimba perioada de desfăşurare, acesta având loc în intervalul 7-17 mai, în loc de 13-19 octombrie, cum este acum. De asemenea, competiţia va deveni deschisă şi tenismenelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS