16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBeckham, cel mai bine plătit fotbalist

Beckham, cel mai bine plătit fotbalist

Prestigioasa revistă France Football a publicat ieri clasamentul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume în anul 2007. Pe primul loc se situează starul echipei americane Los Angeles Galaxy, David Beckham.

Conform jurnaliştilor publicaţiei franceze, englezul a obţinut anut trecut 31 de milioane de euro, bani câştigaţi atât din salarii, cât şi din contractele de publicitate. Mijlocaşul britanic este urmat în această ierarhie de Ronaldinho, brazilianul echipei FC Barcelona fiind retribuit în 2007 cu 24,1 milioane de euro. Pe poziţia a treia a podiumului se situează coechipierul lui Ronaldinho, Lionel Messi, care a câştigat 23 de milioane de euro. „Diavolul“ lusitan al lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, ocupă locul patru în ierarhia întocmită de France Football, având venituri de 19,5 milioane de euro.  Alt fotbalist al Barcelonei, atacantul francez Thierry Henry, se situează pe ultima poziţie în Top 5, cu 16,8 milioane de euro, în timp ce John Terry (Chelsea) ocupă locul şase, cu 13,9 milioane de euro. Mijlocaşul german Michael Ballack (Chelsea) este pe poziţia a şaptea, cu 13,8 milioane de euro, în timp ce Ronaldo (AC Milan) ocupă locul opt, cu 13,4 milioane de euro.

Starul brazilian al lui AC Milan, Kaka, a obţinut anul trecut 12,9 milioane de euro, situându-se pe nouă, iar mijlocaşul englez al echipei FC Liverpool, Steven Gerrard, a câştigat 11,8 milioane de euro, fiind pe poziţia a zecea. În clasamentul celor mai bine plătiţi antrenori, fostul manager al formaţiei Chelsea Londra, portughezul Jose Mourinho, îşi păstrează primul loc pentru al treilea an consecutiv, obţinând anul trecut 29 de milioane de euro. Tehnicianul lusitan este urmat de selecţionerul Angliei, italianul Fabio Capello, cu 14,2 milioane de euro, şi de managerul grupării Manchester United, scoţianul Alex Ferguson, cu 7,4 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS