Enervat că adversarul său a afirmat că nu-i va da nici o şansă în meciul de pe 19 aprilie, „The Shark“ a promis că îi va închide gura în stilul propriu, adică pe ring.
Pugilistul Adrian Diaconu (foto) a afirmat că va avea emoţii foarte mari când va lupta în faţa fanilor şi a compatrioţilor săi cu americanul Chris Henry, pentru titlul mondial interimar WBC, la categoria semigrea. „The Shark“ a adăugat că a boxat întotdeauna bine sub presiune şi va obţine victoria înainte de limită în gala de pe 19 aprilie, programată la Sala Polivalentă din Capitală, unde unul dintre susţinătorii săi va fi chiar preşedintele României, Traian Băsescu.
„Contează enorm de mult că boxez acasă în faţa fanilor şi a românilor. Sunt sigur că Sala Polivalentă va fi plină. De aici am plecat şi e o mare onoare să mă întorc acasă şi să susţin un meci de asemenea anvergură, pentru titlul mondial. Voi avea emoţii mari, dar asta mă încurajează şi mă stimulează în acelaşi timp. Voi boxa sub presiune, dar trebuie să-mi arăt valoarea. De fiecare dată când am boxat astfel, m-am descurcat bine, mi-am făcut treaba“, a spus Diaconu, de 29 de ani, al cărui palmares cuprinde 24 de victorii, dintre care 15 prin KO. „Sunt pregătit pentru acest meci. Am făcut deja o sută de reprize de sparring şi sunt în mare formă. Am văzut că Henry vorbeşte foarte mult. El vorbeşte, eu mă antrenez şi am să vorbesc şi eu în ring cu mâinile. Voi pune în pumnii mei toată experienţa pe care o am din cei 18 ani de box şi mândria de a fi român“, a adăugat Adrian Diaconu, care s-a referit şi la supranumele său, „Tyson cel alb“: „Sunt destul de apropiat de stilul lui. El este idolul meu în box, dar nu şi în viaţa privată“.
„Mai am foarte puţin de slăbit“
Adrian Diaconu are acum cinci-şase kilograme în plus faţă de greutatea de meci, dar are la dispoziţie aproape trei săptămâni să scape de „surplus“ şi să participe fără emoţii. Cântarul oficial pentru „Gala Invincibilii“ va avea loc pe 18 aprilie, la ora 14.00, dar locul nu este deocamdată cunoscut. Iniţial, adversarul lui Adrian Diaconu în acest duel era Chad Dawson, dar americanul este disputat de doi manageri, Don King şi Gary Shaw, iar pugilistul avea deja programat un meci. „The Shark“ a precizat că abia aşteaptă să-l întâlnească şi pe Chad Dawson, boxer despre care spune că este lăudat prea mult comparativ cu rezultatele sale.
„Mai am foarte puţin de slăbit. Momentan, mă gândesc la Chris Henry şi trebuie să trec de acest obstacol. Într-o zi voi ajunge şi la Dawson, care încă fuge de mine“, a punctat Diaconu. „Pe 12 aprilie, în Statele Unite, are loc o confruntare între Chad Dawson şi Glen Johnson (Jamaica). Învingătorul din această partidă este obligat ca în maximum 120 de zile să se bată cu învingătorul disputei de la Bucureşti“, a punctat reprezentantul WBC, Don Majeski.
Antrenorul lui Adrian Diaconu de la Interbox, Pierre Bouchard, a spus că nu vrea să fie în locul lui Henry la duel: „Îi mulţumesc lui Henry că a acceptat să vină la Bucureşti. El este ultimul om în pielea căruia aş vrea să fiu la meci. Este un pugilist care vorbeşte prea mult şi care va veni aici cu multă încredere, dar asta nu îl va ajuta să îi facă faţă lui Diaconu“.
La rândul său, preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, i-a transmis lui Henry că va fi arbitrat fără probleme: „Îl asigur pe Henry că decizia arbitrilor va fi în conformitate cu ceea ce se va întâmpla în ring“.
Sosirea lui Chris Henry, care are 26 de ani şi 21 de victorii (17 prin KO) în palmares, este programată pentru 12 sau 13 aprilie. În cazul în care Diaconu va câştiga disputa, la următorul meci va primi 45 la sută din bursa partidei.
Jo Jo Dan îşi pune centura în joc
Tot în cadrul galei de pe 19 aprilie va lupta şi Ionuţ Ion, cunoscut în lumea boxului drept Jo Jo Dan. Pugilistul român, al cărui palmares cuprinde 20 de victorii, dintre care 11 prin KO, îşi va pune în joc titlul de campion nord-american (NABA) la categoria „light welter“, în faţa unui boxer cunoscut publicului român din confruntările cu Leonard Doroftei, argentinianul Raul Balbi, numărul 5 în ierarhia WBC. „Sunt bine antrenat, m-am pregătit foarte bine în Canada şi am moralul ridicat. Am venit aici să-mi apăr centura, dar am început deja să am emoţii“, a mărturisit Jo Jo Dan.
Preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, a promis că gala de pe 19 aprilie va fi „un show cum n-a mai fost din punct de vedere al spectacolului pugilistic şi nu numai. Vor fi surprize mari şi plăcute pentru spectatori“.