9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTest cu ruşii de la Kuban Krasnodar

Test cu ruşii de la Kuban Krasnodar

CSM Râmnicu Vâlcea dispută astăzi, în Antalya, a doua partidă amicală din cadrul cantonamentului centralizat. Elevii lui Marian Bondrea vor întâlni pe Kuban Krasnodar, formaţie din eşalonul secund din Rusia. Adversara vâlcenilor a retrogradat la finalul sezonului trecut, după ce a ocupat locul 14 în clasamentul primei ligi din Rusia. Tehnicianul oltean va folosi altă formulă de start faţă de cea din întâlnirea de miercuri cu naţionala de tineret a Belarusului, câştigată cu 1-0, Robert Bălăeţ, Ionuţ Larie şi Sorin Vintilescu urmând să fie titulari.
În acest timp, mijlocaşul Iosif Melcea îşi continuă programul de recuperare după o mai veche accidentare, în timp ce camerunezul Thierry Ekwalla, care nu a primit viza de Turcia, se antrenează cu echipa a doua a clubului vâlcean. Marinel Stanca, al treilea fotbalist al CSM-ului care nu a făcut deplasarea în Antalya, aşteaptă să fie programat la operaţia de menisc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS