18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTest cu retrogradaţii

Test cu retrogradaţii

Universitatea Craiova va susţine astăzi, de la ora 15.15, cel de-al patrulea test de verificare, de această dată adversar urmând să-i fie echipa poloneză Zaglebie Sosnowiec. Leşii vor fi retrogradaţi la finalul sezonului din cauza unor probleme financiare, însă şi aşa alcătuiesc o echipă modestă, fiind codaşa clasamentului în prima ligă. Accidentat în meciul cu rezervele lui Sturm Graz, atacantul Ciprian Tănasă ar putea reveni astăzi în echipa Universităţii, el efectuând deja primele antrenamente alături de colegi.
În ceea ce priveşte adversarii Ştiinţei din acest turneu de pregătire, organizatorii au găsit un partener de întrecere şi pentru ultimul test de verificare. Alb-albaştrii vor întâlni în weekend „satelitul“ echipei Hertha Berlin, care evoluează într-una din cele nouă serii ale Ligii a IV-a germane. Chiar dacă nu pun preţ pe rezultate, oltenii au şansa să-şi refacă moralul în aceste ultime meciuri, având în vedere că întâlnesc echipe slabe. Trupa lui Nicolo Napoli se află pe finalul pregătirilor şi va evolua într-o formulă apropiată de cea care va întâlni pe CFR Cluj, pe 23 februarie, în etapa a 20-a a Ligii I.
Echipa a doua a Universităţii a plecat ieri din Antalya şi va ajunge în această dimineaţă la Craiova. După evoluţiile din Turcia, croato-germanul Romeo Filipovici are şanse infime să semneze contractul cu Ştiinţa, oficialii olteni plângându-se de jocul slab al acestuia, dar şi de comportamentul său. În schimb, la Caracal ar putea ajunge alţi jucători de la „satelit“, la începutul pregătirilor vorbindu-se de Mihai Neagoe (portar), I. Găman, Argintaru, Gârlă şi Stăvaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU