La Editura de Sud din Craiova a apărut în aceste zile volumul „Fenomenul Universitatea ’91“, scris de ziaristul Ion Jianu, de la Gazeta de Sud, autor a încă trei cărţi despre Ştiinţa – „Patimile lui Crişan“, „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“ şi „Constantin Oţet, antrenorul unei echipe de legendă, Craiova Maxima“. Lucrarea este dedicată memoriei lui Petre Deselnicu. Supranumit de Ion Cupen „Marele Mucalit“, Deselnicu a fost vicepreşedinte al Craiovei în sezonul fast al cuceririi eventului, 1990-1991. Subintitulat „La Craiova, revoluţia a venit mai devreme“, volumul prezintă istoria alcătuirii echipei campioane din 1991, turul din 1989-1990 fiind revoluţionar, Ştiinţa învingând atunci echipele departamentale Dinamo, Steaua (pe Ghencea, cu Valentin Ceauşescu în tribuna oficială), Victoria (în Bucureşti), Flacăra Moreni, oltenii anunţându-se principalul contracandidat la detronarea supremaţiei Capitalei. „Fenomenul Universitatea ’91“, tipărită la Tipografia de Sud Craiova, are aproape 400 de pagini, dintre care 40 cu fotografii color inedite, din arhiva protagoniştilor acelui titlu din 1991, ultimul al Universităţii şi al provinciei.
Craiova – Kilometrul 0
„În Piaţa Universităţii din Bucureşti, care a însemnat în anii ’90 incubatorul de dialog şi libertate, s-a ridicat o bornă. Pe ea scrie: «Piaţa Universităţii. Kilometrul 0 al democraţiei». Dacă în România democraţia s-a făurit în spaţiul de lângă Universitatea din Bucureşti, atunci, în fotbal, Universitatea Craiova ar trebui să fie «Kilometrul 0»…
Ion Jianu a pus între coperţi, precum piesele scumpe ale unui muzeu de amintiri, poveştile ultimei campioane pe care a dat-o provincia. O poveste care a împlinit, iată, 17 ani şi care rezistă şi astăzi. Povestea unei echipe care a obţinut mult, dar care putea şi mai mult. Da, mai mult. Fie şi pentru faptul că, încet-încet, de la Universitatea au fost îndepărtaţi meseriaşii… Când amintirile se pregătesc să intre în tipar, Emil Săndoi face minuni ca antrenor al naţionalei de tineret. Sorin Cîrţu a luat Mioveniul din ghearele retrogradării şi l-a urcat spre mijlocul clasamentului, Marcel Popescu şi-a dus experienţa, pasiunea şi ideile către CFR Cluj, iar clujenii se uită de sus la Rapid, Steaua şi Dinamo. Sunt doar trei exemple. Universitatea Craiova de azi? Nu prea ştim exact…
V-am spus, au plecat meseriaşii. Ce glumă tristă, ce tragicomedie!“, notează Daniel Nanu în postfaţa cărţii.
Traian Ungureanu: 1991 aşteaptă
„Acum 17 ani, în 1991, Universitatea câştiga campionatul. Victoria părea să anunţe eliberarea aşteptată după lunga epocă de umilinţă a fotbalului naţional, sub tirania coruptă a clanurilor Dinamo şi Steaua, întruchiparea Partidului şi a Securităţii, în chiloţi de sport. În chiloţi de sport, cu istoria în buzunar. Căci iluzia n-a durat mult. Titlul cucerit de Universitatea avea să fie ultima victorie îngăduită provinciei, centrelor autonome de fotbal şi dezvoltării naturale“
Sorin Cîrţu: Dolarii i-am îngropat, în 1989, în curtea casei!
– Auzisem că pe atunci vindeaţi vin la club!
– Păi, trebuia să facem ceva. Cumpăraserăm vin, l-am depozitat în pivniţa sediului clubului de pe str. Libertăţii şi-l revindeam cu alt preţ, iar profitul îl foloseam pentru echipă.
– Ai avut mulţi bani la Revoluţie? Întreb asta în contextul afirmaţiei tale că ai ţinut echipa în returul acelui sezon, ’89/’90.
– M-a prins Revoluţia cu 600.000 de lei de-ai lui Ceauşescu şi 10.000 de dolari. Dolarii îi aveam îngropaţi în curtea casei; de frică i-am „depozitat“ în pământ! Şi din banii ăştia dădeam primele la jucători, iar după ce vindeam vinul îi primeam înapoi. Şi tot aşa am făcut până în vara lui ’90, când l-am vândut pe Gică Popescu la PSV Eindhoven.
Gică Craioveanu: Universitatea mi-a oferit o şansă în carieră
– Îţi aminteşti primul gol al tău la Universitatea?
– Cum să nu! Asta s-a petrecut în etapa a III-a a returului 1990-1991, 2-0 cu Progresul FCM Brăila. Am avut o bară în prima repriză, iar în a doua am deschis scorul, la zece minute după reluare. A fost un gol de bun augur, deoarece şi în meciul următor, din etapa a IV-a a returului, FC Bihor-Universitatea 0-2, am marcat un gol! Am deschis scorul, 0-1, apoi „Geană“ (Neagoe – n.a.), la doar un minut după reuşita mea, a marcat, 0-2. Cu acest rezultat din prima repriză s-a încheiat meciul. Deja suporterii îmi scandau numele, presa a început să scrie despre mine. Eram, din start, pe cai mari. Cum spuneam, am avut şansă, la Craiova am întâlnit oameni care m-au primit cu braţele deschise, mi-au oferit o şansă în carieră. Nu pot uita asta.
– Ai marcat apoi împotriva duşmanului de o viaţă al Craiovei, Dinamo!
– Atunci am simţit cu adevărat ce înseamnă o atmosferă de mare meci, am retrăit nostalgia meciurilor Craiovei Maxima. Stadionul „Central“ era arhiplin, aproape 40.000 de spectatori, o atmosferă teribilă, un meci teribil, Craiova-Dinamo, returul sferturilor Cupei României. Am marcat golul calificării, al doilea… A fost 1-0 pentru Dinamo în tur, în „Ştefan cel Mare“, iar în retur i-am învins, în prelungiri, repet, cu 2-0. În primul sfert de oră al partidei, i-am driblat pe dinamovişti, i-am pasat lui Badea, iar „Bădiţă“ l-a executat pe Stelea, 1-0. În prelungiri am reuşit să ne desprindem, golul doi marcându-l eu, Stelea boxând o minge la mine. Este un meci pe care şi acum îl revăd! În cei cinci ani petrecuţi de mine la Universitatea, nu cred că am mai văzut un stadion aşa de plin ca atunci, într-un început de mai 1991. Îmi aduc aminte că am ieşit pe gazon cu vreo două ore înainte de începerea meciului şi „Centralul“ era deja arhiplin! Mi-am zis că aşa ceva nu este posibil, dar imediat mi-am amintit de vremurile Craiovei Maxima, când te duceai la meciuri cu şase-şapte ore înainte!
Jean Niţulescu: Am oprit transmiterea meciului la TVR cu Inter Sibiu
Partida Universitatea – Inter Sibiu (5-1), din iunie 1991, nu s-a transmis în direct la TVR, oltenii găsind o soluţie de a nu permite transmisia deoarece, cu o etapă înainte, Inter Sibiu s-a „predat“ în faţa Stelei, întâlnirea neputând fi urmărită „live“.
Jean Niţulescu povesteşte: „Eram supăraţi pe noncombatul sibienilor din etapa precedentă, eram supăraţi pe metodele neortodoxe folosite de Steaua, eram afectaţi de nereuşitele din ultimele două partide din campionat… Lui Petre Deselnicu i-a venit o idee. Eram cu el şi cu brigada de arbitri desemnată să conducă meciul de la Craiova (cu Inter Sibiu – n.a.). Unul dintre «fluieraşi», cel de la centru, fusese coleg de facultate în primul an cu Petre Deselnicu. Şi zice Petre către acesta (Şerban Necşulescu – n.a.): «Băi, noi oricum îi batem pe ăştia de la Sibiu, suntem peste ei cu multe clase. Ei însă au fost nişte nesimţiţi, s-au dat la o parte în meciul cu Steaua… La modul cum au făcut-o, ar merita să le dăm o lecţie, să-i tocăm şi la propriu, şi la figurat, să-i batem bine, mama lor de vânzători!»… Ce a urmat? Am intrat în vorbă cu unul dintre cei de la carul de reportaj al TVR, iar acesta ne-a explicat modul de funcţionare a transmisiei. «Nea Petre, noi avem un cablu cu care ne racordăm la o priză mare din incinta stadionului. Trebuie scos acest cablu şi astfel noi nu putem transmite meciul», ne-a spus şeful carului de reportaj… Am plecat la stadionul «Central». Deselnicu nu şi-a permis să taie cablul, era o stricăciune mare, cine ştie ce urmări ar fi putut avea un asemenea act. A sudat cu bare metalice locul unde trebuia să se racordeze carul TV pentru transmitere! A început circul. Comentatorul Dumitru Graur a sunat la Bucureşti, la TVR, anunţând evenimentul, cei din conducerea televiziunii au sunat la oficialităţile locale din Craiova, prefect (Ilie Ştefan) şi primar (Constantin Buşoi). Noi ne-am mutat cu protocolul la «Lido», restaurantul lui Costel Mitriţă. Ne-am trezit acolo cu cei doi, prefect şi primar: «Măi băieţi, ce se întâmplă, de ce vă opuneţi transmiterii meciului?», ne-au întrebat cei doi oficiali. «Vă spun eu după meci!», le-a răspuns mucalit Petre Deselnicu. Intervenise pe fir politicul, chiar ministrul apărării. Deselnicu nu a vrut în ruptul capului, n-a cedat. Şi nu s-a transmis meciul! Dumitru Graur s-a dus la releul de la Şimnic şi de acolo a transmis o corespondenţă de la Craiova. A spus că toată conducerea Universităţii Craiova, în frunte cu Petre Deselnicu, s-a opus transmiterii meciului…“.
Marcel Popescu: Deselnicu avea un umor teribil
„Momentele de tensiune, într-adevăr, erau «rezolvate de Petre», un om extraordinar, cu un umor teribil. În orice moment de panică, el găsea o replică şi ne descreţea frunţile. Îmi amintesc una pe care n-am uitat-o nici acum, a intrat şi în folclorul Universităţii. Eram, cu autocarul echipei, în drum spre Bucureşti, iar după Scorniceşti ne-a oprit poliţia deoarece tăiasem linia continuă, ceea ce era o infracţiune. Toată lumea din autocar se certa cu poliţiştii, era gălăgie, când se apropie Petre Deselnicu de poliţist şi-i zice grav, aşa cum ştia el, teatral: «Şefu’ s-ar putea să ai dreptate, dar te rog să-mi arăţi locul unde-i frântă linia continuă, noi o lipim şi plecăm mai departe la Bucureşti!» Poliţiştii ne-au lăsat în pace, amuzaţi. Petre era un om fantastic, cu o inteligenţă sclipitoare, născut cu un optimism incurabil. Era foarte tare ca om, dureros că nu mai este…
La un moment dat, după o discuţie cu fundaşii echipei, aceştia zâmbeau. «De ce râdeţi? Fundaşul trebuie să zâmbească doar când ia banii de la casierie, în rest, trebuie să fie încruntat în teren. Eu, ca fotbalist, nu am avut nici o întindere în toată cariera, iar tu, fundaş central, stai pe jos?!», s-a adresat Petre unor jucători“.
Victor Piţurcă: În 1991, Universitatea a spart supremaţia Capitalei
„Oltenii şi-au dovedit calităţile pe terenul de joc, reuşind să spargă (în 1991) supremaţia Capitalei. Este meritul tuturor celor de la Craiova, jucători, antrenori, conducători, suporteri chiar, motiv pentru care acest gest – de a publica o carte despre protagoniştii eventului din 1991 – este binevenit, deşi destul de târziu. Atunci, în 1991, a fost a treia generaţie de valoare din istoria Universităţii. Deşi au mai fost valori la Craiova şi mai târziu, nu s-a mai reuşit adjudecarea unui titlu naţional, acel «aur» din 1991 a rămas ultimul al Craiovei şi ultimul al provinciei! De abia acum (toamna lui 2007- n.a.) s-ar părea că a reînceput asaltul provinciei asupra Capitalei. Fotbalul românesc, naţionala au numai de câştigat atunci când întrecerea internă este disputată“.
Mircea Sandu: Craiova lui Cîrţu a câştigat pe merit titlul
„Universitatea a fost cea mai bună formaţie în acel campionat, 1990-1991. Craiova lui Sorin Cîrţu a câştigat pe merit titlul, chiar dacă l-a câştigat doar prin criteriul golaverajului, oltenii contabilizând acelaşi număr de puncte ca şi Steaua. Vorbind despre reuşita Universităţii din sezonul 1990/1991, trebuie remarcat că anul 1991 nu era prea îndepărtat de 1989, iar jucătorii încă erau legaţi de cluburile lor pe sistemul vechi. Fotbaliştii de valoare ai Craiovei erau încă pe loc, doar Gică Popescu plecase în vara lui 1990, după Campionatul Mondial din Italia. Cum spuneam, restul fotbaliştilor Universităţii au rămas la Craiova, aveau deja relaţii de joc stabilite în ultimele sezoane jucate împreună şi astfel au câştigat eventul. A existat deci o oarecare continuitate. Până la urmă, ăsta e secretul“.