9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBriliantul vrea două victorii

Briliantul vrea două victorii

Adrian Mutu îşi doreşte ca echipa sa, Fiorentina, să încheie anul 2007 cu două victorii, în Cupa UEFA, împotriva formaţiei cehe Mlada Boleslav, şi în Serie A, cu Cagliari, în campionat.
Primul „examen“ pentru formaţia din Florenţa va fi în această seară, cu Mlada, iar partida din campionat se va juca pe 22 decembrie. „Cel mai bine pentru noi ar fi să câştigăm meciul cu Mlada, pentru că jocul pare uşor, dar poate să fie periculos. Este o perioadă grea, poate prima de acest fel pentru noua Fiorentina. Trebuie să câştigăm pentru ca fanii să fie mulţumiţi, mai ales că nu am reuşit să câştigăm ultima întâlnire din campionat“, a declarat Mutu despre următoarele partide ale Fiorentinei.
Mutu s-a referit şi la diferenţa pe care o simte în joc atunci când evoluează cu Pazzini sau Vieri: „Ei au calităţi foarte diferite, dar amândoi sunt foarte valoroşi, iar toată lumea aşteaptă să marcheze cât mai multe goluri. Amândoi s-au descurcat foarte bine în acest sezon, mai ales Bobo, în timp ce Pazzini simte mai multă presiune. Dar mă simt foarte bine alături de Pazzini, este ca anul trecut, când eram coleg în atac cu Luca Toni, împreună cu care am reuşit să marcăm multe goluri“.

Se teme de Udinese şi Milan

În ceea ce priveşte lupta pentru un loc de Liga Campionilor, Mutu a spus că nu trebuie luate în calcul numai echipele clasate în prezent pe primele locuri, Inter, Juventus şi Roma.
„Udinese şi Milan sunt la fel de periculoase. Udinese s-a descurcat foarte bine în ultimele sezoane, în timp ce Milan ştim că îşi propune cât mai mult, chiar dacă acum este mai jos în clasament“, a adăugat atacantul Fiorentinei.
Purtătorul tricoului cu numărul 10 de la gruparea „viola“ nu a vrut să facă nici un comentariu în legătură cu transferurile pe care conducerea clubului intenţionează să le facă în ianuarie, dar i-a lăudat pe fraţii Della Valle, finanţatorii Fiorentinei.
„Banii care vin din drepturile TV sunt importanţi, dar nu decisivi. Familia Della Valle este în spatele echipei şi cred că se descurcă foarte bine. Am pierdut trei meciuri în acest an în Serie A, creştem jucători tineri, iar acest lucru se vede în rezultatele obţinute. O notă pentru Fiorentina din 2007? Eu aş zice nota 9. Acum trebuie să demonstrăm că am format o echipă unită şi puternică, iar eu simt o legătură emoţională foarte puternică pentru echipă“, a mai declarat Adrian Mutu.
Fiorentina ocupă locul 5 în Serie A, cu 25 de puncte după 16 etape.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS