17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Ponor se retrage

Tripla campioană olimpică, Cătălina Ponor, a anunţat că îşi încheie activitatea sportivă din motive medicale, sportiva anunţând deja FRG. „Am anunţat Federaţia Română de Gimnastică despre decizia mea de a mă retrage. Sunt motive medicale şi nu vreau să îmi asum nici un risc. Am vorbit cu doamna Anca Grigoraş şi cu domnul Adrian Stoica, ei ştiu deja despre această decizie. Acum mă gândesc la facultate şi vreau să-mi petrec Sărbatorile alături de familia mea“, a spus Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena, unde a cucerit medalia de aur cu echipa, la bârnă şi la sol. În 2006, Ponor a înterupt antrenamentele după CE de la Volos, desfăşurat în aprilie, iar la sfârşitul lunii noiembrie a aceluiaşi an a revenit în sala de antrenamente.
„Pot spune că oamenii din jurul ei nu i-au arătat suficient că trebuie să rămână în gimnastică. Ea a revenit la antrenamente şi la Stuttgart a obţinut nişte rezultate care au ajutat echipa României. Şi Marian Drăgulescu a avut nişte probleme medicale şi totuşi a concurat pe semnătură. Cătălinei îi lipsea din palmares un titlu mondial, pe care nu a reuşit să-l cucerească, dar dacă la Stuttgart ar fi luat în finală nota din calificări acum avea titlul mondial“, a comentat preşedintele ANS, Octavian Belu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS