11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM şi CS Universitatea, în aşteptarea votului aleşilor

SCM şi CS Universitatea, în aşteptarea votului aleşilor

Sport Club Municipal şi CS Universitatea Craiova vor afla astăzi dacă vor colabora în viitor la sporturile de echipă.
Consilierii locali vor vota în şedinţa care începe la ora 10.00 dacă sunt de acord ca ambele cluburi să se unească, pentru binele sportului din Bănie. Decizia trebuia luată de luna trecută, dar a fost amânată din cauza lipsei unei aprobări de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Nicu Stoian, directorul noului club susţinut financiar de municipalitate, crede că numărul consilierilor care vor vota împotriva colaborării SCM cu CS Universitatea va fi nesemnificativ: „Cred că există toate şansele ca proiectul să fie votat. Or mai exista consilieri care nu sunt de acord, dar nu au ce face, majoritatea decide“.

Preşedinţi fără salarii

Atât de siguri sunt şefii SCM că vor colabora cu CS Universitatea încât s-au apucat să facă planuri de viitor, care nu s-ar putea realiza fără echipele clubului condus de Pavel Badea.
Nicu Stoian a declarat că în sezonul viitor de echipe  se vor ocupa următorii antrenori: Paul Stuparu şi Ion Cioc (handbal masculin), Marius Toma (baschet masculin), Adrian Cotoranu (volei feminin) şi Berti Văsuică (volei masculin). Sport Club Municipal şi-a desemnat deja şi preşedinţii pe secţii. De volei se va ocupa Adi Ilinca, de baschet Dan Duţescu, iar de handbal Constantin Herţog. Toţi trei sunt oameni potenţi financiar, care au mai avut legătură cu lumea sportului, mai ales Ilinca, care a mai fost finanţator la volei, în urmă cu câţiva ani. Cei trei preşedinţi nu vor fi remuneraţi de SCM şi, dacă va fi nevoie, vor contribui financiar.

Jucători pretenţioşi

Nicu Stoian a dezvăluit că negocierile pentru aducerea de jucători merg mai greu, deoarece sportivii cer foarte mulţi bani pentru a veni în Bănie, iar clubul nu are tradiţie. „Eu am fost observator la volei şi mergând prin ţară ştiu valoarea jucătorilor. Unii cu care am negociat mi-au aruncat nişte sume astronomice, de parcă ar fi fost vedete. Mai sunt unii jucători, mai puţin pretenţioşi în privinţa banilor, dar se tem că peste o jumătate de an clubul se poate desfiinţa şi rămân pe drumuri. Însă îi asigur că faptul că banii vin de la primărie reprezintă un garant al seriozităţii şi continuităţii“, a declarat fostul voleibalist. În ceea ce priveşte echipa masculină de handbal, oficialii SCM poartă discuţii cu un jucător craiovean care evoluează în Franţa, pe postul de inter dreapta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS