11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Sorţi favorabili

Pavel şi compania au avut noroc la tragerea la sorţi de ieri, urmând să joace în Ţara Soarelui Răsare meciul de menţinere în elita tenisului mondial.
Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Japonia în meciul de baraj pentru menţinerea în elita tenisului mondial, de unde tricolorii nu au lipsit în ultimii cinci ani. Tragerea la sorţi de ieri le-a fost favorabilă lui Andrei Pavel şi compania, care au evitat adversari puternici precum Serbia, Marea Britanie sau Elveţia, dar nici confruntarea cu niponii nu poate fi considerată chiar floare la ureche. Meciul se va disputa în Japonia, iar diferenţa de fus orar şi publicul pot fi atuurile gazdelor.
Echipa României se va baza în continuare pe cel mai bun jucător al ei de după Ilie Năstase, Andrei Pavel, antrenorul Florin Segărceanu sperând să conteze şi pe Victor Hănescu, dar într-o formă mult mai bună decât cea pe care o arată bucureşteanul în prezent. Pentru tricolori, confruntarea cu Japonia va fi a unsprezecea întâlnire de baraj pe care o susţin din 1996 încoace.

Năstase şi Segărceanu, mulţumiţi

Tragerea la sorţi de la Londra a mulţumit pe toată lumea, atât Ilie Năstase, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, cât şi Florin Segărceanu, antrenorul echipei, fiind convinşi că tenismenii români nu vor avea probleme în faţa niponilor.
„Este cam departe Japonia, dar cred că este cea mai bună tragere la sorţi pentru noi. Am evitat Elveţia, Serbia, echipe mult mai puternice decât cea a Japoniei. Despre jucătorii japonezi nu ştiu mai nimic, nu ştiu ce valoare au. Nu contează că nu sunt clasaţi în primii două sute de jucători în ierarhia mondială, pot fi buni şi dacă ocupă un loc mai slab în clasament. Va fi un meci deschis“, a afirmat Năstase. Preşedintele FRT a mai menţionat că nu crede că jucătorii români vor avea probleme de acomodare în Ţara Soarelui Răsare, chiar dacă aceştia vor juca la BCR Open România cu o săptămână înainte.
La rândul său, Segărceanu consideră că singurul dezavantaj al României este distanţa: „Japonia este departe. Ne-am fi dorit mult să jucăm acasă, dar sorţii au vrut să mergem tocmai acolo. Este singurul dezavantaj. Vom trece însă peste acest handicap, pentru că jucătorii noştri sunt obişnuiţi să călătorească peste tot în lume. Erau şi alte variante, mult mai neplăcute. În Japonia se va juca probabil pe suprafaţă rapidă, poate chiar în sală. Din echipa Japoniei nu îmi vine în minte un jucător anume, îi vom urmări de acum înainte pe la turnee, pentru a avea informaţii despre ei. Oricum, avem o şansă să rămânem în Grupa Mondială după această tragere la sorţi“.

Go Soeda, cel mai bun dintre japonezi

Echipa Japoniei nu este de speriat ţinând cont de numele jucătorilor, dar într-un meci de Cupa Davis orice este posibil. Asiaticii au obţinut dreptul de a juca în barajul pentru intrarea în Grupa Mondială după ce au învins, la finele săptămânii trecute, echipa Thailandei, scor 5-0, într-o partidă disputată la Kadoma Sports Center din Osaka.
Cel mai bine clasat tenisman japonez este Go Soeda, un jucător de 22 de ani, care ocupă locul 224 în ierarhia ATP. Pe lângă acesta, din echipa niponă care a învins Thailanda au mai făcut parte Takao Suzuki (de 30 de ani, locul 322 ATP), Yuichi Sugita (de 19 ani, locul 475 ATP) şi Satoshi Iwabuchi (de 31 de ani, locul 306 ATP).
Takao Suzuki s-a afirmat anul trecut, în octombrie, la Openul Japoniei, unde a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei de 765.000 de dolari, fază în care a fost la un pas de o mare surpriză, eliminarea lui Roger Federer. Elveţianul, numărul unu în lume, care a şi câştigat de altfel turneul, a avut viaţă grea cu Suzuki, pe care  l-a învins după trei seturi extrem de disputate, 4-6, 7-5, 7-6 (3).

Programul meciurilor de baraj
În urma tragerii la sorţi de ieri, meciurile de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială sunt următoarele: Serbia – Australia, Austria – Brazilia, Peru – Belarus, Israel – Chile, Marea Britanie – Croaţia, Cehia – Elveţia, Slovacia – Coreea de Sud, Japonia – România. Partidele vor avea loc în perioada 21 – 23 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS