16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMulti finalisti craioveni, dar nici un titlu

Multi finalisti craioveni, dar nici un titlu

Craiovenii au revenit cu zece medalii de la Cupa României, dar nici una de aur, situându-se ca rezultate dupa doua cluburi puternice, mai ales financiar, Dinamo Bucuresti si Petrolul Ploiesti.


Patru dintre cei 11 sportivi de la CFR Marfa IRLU Craiova au urcat pe podium la Câmpulung, cucerind trei medalii de argint si una de bronz. Au boxat in finala si au fost invinsi urmatorii pugilisti: Gabriel Cloanta (46 kg, cadeti), Claudiu Dumitru (54 kg, juniori) si Marian Bengin (69 kg, juniori). Medalie de bronz a obtinut Adrian Vava (66 kg, cadeti), in urma unui meci controversat. „Au dat o decizie eronata si, ca sa repare greseala, maestrul Titi Tudor l-a chemat pe Adrian Vava la lotul national de cadeti“, a explicat antrenorul Marcel Sirba, care, alaturi de Ion Dragomir, se ocupa de pregatirea boxerilor de la CFR.


Sirba a adaugat ca atât Dumitru, cât si Cloanta au fost eliminati de campionii de anul trecut de la respectivele categorii de greutate si vârsta, iar Sorin Vilceanu (54 kg, juniori), sportiv care nu a urcat pe podium, a fost dezavantajat, deoarece „delegatul meciului avea ceva personal cu el: nu voia sa ajunga sa se lupte in finala cu ginerele sau“, dupa cum sustine Sirba. Sportivii de la CFR nu ar fi obtinut aceste rezultate fara sprijinul unor oameni de bine. „Multumim domnilor Liviu Bonci, Gheorghe Fratica, Marius Cretu si conducerii IRLU, dar si liceelor de unde provin boxerii, «Henry Coanda», «George Bibescu», CFR si «Ion Mincu»“, a adaugat Sirba.


Patru medalii si pentru CSM


Tot cu patru medalii, doua de argint si doua de bronz, s-au intors acasa si boxerii de la CSM Craiova, antrenati de profesorii Vasile Fintina si Costica Buzduceanu. Ion Nistor (60 kg, cadeti) si Balmau Cristian (48 kg, juniori) au luat argintul, iar Cristian Oprea (46 kg, cadeti) si Alexandru Ispas (+91 kg, juniori) au urcat pe a treia treapta a podiumului. Referitor la situatia lui Florin Chiciu, care a refuzat sa mearga la Cupa României, maestrul Vasile Fintina a explicat ca boxerul si-a cerut ieri scuze si ca se antreneaza pentru faza de zona a Campionatului National, care va avea loc la sfârsitul acestei luni.


Si Armata Craiova a revenit acasa cu doua medalii, una de argint si una de bronz. Argintul a fost cucerit de Constantin Poenaru (60 kg, cadeti), iar bronzul, de Stefan Babacea (57 kg, juniori).


Ceilalti pugilisti deplasati de antrenorul Constantin Cucu la Câmpulung au fost invinsi in drumul spre fazele superioare de favoriti.


84 de meciuri intr-o zi


Toti antrenorii de la cluburile craiovene s-au plâns de programul infernal de la Cupa României. Pentru ca au avut mai multi participanti decât se asteptau, organizatorii, FR de Box, au fost nevoiti sa programeze meciuri pâna noaptea târziu. „Marti a fost chiar prea de tot. Au avut loc 84 de meciuri, pâna la 2.30 noaptea. Va dati seama cât de obositor a fost pentru sportivi, unii trebuind sa boxeze de doua-trei ori in aceeasi zi. Proasta organizare si bataie de joc din partea federatiei!“, a spus, nemultumit, antrenorul emerit Vasile Fintina, de la CSM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS