14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Craiova va veni supermontata!“

„Craiova va veni supermontata!“

Dorinel Munteanu (foto) a vorbit ieri despre dificultatea meciului de astazi cu Universitatea, dar a incheiat spunând ca spera intr-o victorie a CFR-ului.


– Cum credeti ca va fi meciul de la Dej dintre echipa dumneavoastra si Universitatea Craiova?


– Din punctul meu de vedere, cred ca va fi un meci extrem de greu. In primul rând, noi revenim acasa dupa o infrângere, cea de la Timisoara. Sper, de fapt, sunt convins ca baietii mei deja au uitat de meciul de la Timisoara…


– A fost prima infrângere a CFR-ului in acest inceput de campionat!


– Da, o infrângere care a fost mai mult sau mai putin favorizata de alti factori! Revenind la prima intrebare, cred ca meciul de la Dej cu oltenii va fi, cum spuneam, extrem de dificil, deoarece Craiova vine dupa puncte; Universitatea este in criza de puncte. Si asta ma face sa cred ca, din punct de vedere al atitudinii, Craiova va fi supermontata!


„La Cluj se vrea cu adevarat performanta“


– Cum explicati miracolul de la Cluj?


– Adica?


– In urma cu cinci ani, CFR Cluj era in Divizia C, iar acum se bate pentru Cupele Europene.


– Când am venit eu la Cluj (in vara lui 2005 – n.r.) am gasit aici, pe lânga un lot bun de jucatori, o conducere extraordinara, o mâna de oameni care vor cu adevarat performanta, asigurând echipei conditii foarte bune de pregatire din toate punctele de vedere, inclusiv stabilitate financiara. Totodata, ar trebui sa spun ca si stabilitatea conducerii este un factor esential pentru ceea ce se urmareste cu adevarat, adica performanta.


– Cum apreciati lotul CFR-ului?


– Am intâlnit aici jucatori foarte buni, dornici de performanta. Si sper ca pâna la sfârsitul campionatului sa reusesc indeplinirea obiectivului – calificarea intr-o Cupa Europeana.


– Sunteti modest, n-ati vorbit nimic de omul-cheie de la CFR Cluj, antrenorul-jucaror Dorinel Munteanu!


– Rezultatele sunt cele care vorbesc despre activitatea mea de la CFR Cluj, iar despre rezultate constat ca se scrie. Asa ca… Recunosc ca mentinerea echipei intr-o pozitie de frunte, favorabila performantei, este si meritul meu. Am avut, intr-adevar, un cuvânt greu de spus in ceea ce s-a realizat pâna acum la CFR Cluj. Lucrurile nu s-au terminat inca, mai am contract cu CFR Cluj pâna in vara viitoare si sper sa-mi realizez obiectivul.


„Stiu ce probleme are Craiova, dar nu vreau sa le comentez!“


– Cum va explicati „miracolul“ de la Craiova? In timp ce CFR Cluj juca prin anonima liga a III-a, Universitatea juca in Cupele Europene, iar acum lupta pentru evitarea retrogradarii, dupa ce in 2005 a cazut in liga a II-a!


– Sincer sa fiu, nu vreau sa comentez situatia de la Craiova deoarece nu vreau sa intru cu cineva in polemica. Sunt lucruri care trebuie rezolvate acolo, pe plan local. Marturisesc ca stiu ce probleme au si tocmai de aceea nu vreau sa le comentez!


– Când credeti ca ar putea ajunge un titlu in provincie, ultimul fiind cucerit de Universitatea Craiova in 1991? Din câte am inteles, finantatorul CFR-ului Cluj ar vrea ca in 2007, când clubul va aniversa un secol de existenta, titlul sa ajunga in vitrina Clujului.


– Este o doleanta a patronului nostru de la CFR Cluj, domnul Arpad Paszkanyi, dar va fi foarte greu de realizat. Sunt multe elemente care ar trebui explicate in amanunt pentru ca titlul sa ajunga in provincie, respectiv la CFR Cluj, asa cum doreste finantatorul nostru. Deocamdata, vreau sa reusesc atingerea obiectivului de acum, Cupele Europene. Sunt convins ca imi voi indeplini acest obiectiv.


– Pâna atunci, aveti un hop greu, meciul cu Universitatea Craiova…


– Am spus-o, intâlnirea este foarte grea. Suntem insa dispusi si obligati sa facem un joc bun si sa câstigam acest meci cu Universitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU