11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMeci decisiv pe Depou

Meci decisiv pe Depou

CFR Petrolul si Gaz Metan Podari se vor duela astazi intr-un meci capital pentru deciderea echipei care va merge la barajul de promovare in Divizia C.


In prima liga doljeana, astazi se poate stabili reprezentanta judetului in barajul de promovare in Divizia C. Meciul decisiv va avea loc de la ora 11.00, pe Depou, unde gazdele, CFR Petrolul Craiova, locul doi, cu 15 puncte, vor intâlni liderul Gaz Metan Podari (17 puncte), in prima etapa a returului play-off-ului.


Oaspetii s-ar multumi si cu un egal, având in vedere ca in ultimele doua runde vor juca pe teren propriu. Meciul va fi condus la centru de Florin Duinea, care va fi ajutat de asistentii Cosmin Stinga si Mirel Popescu, AJF desemnând la acest derbi doi observatori, Sorin Patrascu si Nicolae Ionescu.


In celalalt meci din play-off se vor intâlni Progresul Bailesti si Avântul Isalnita, echipe care se afla la egalitate de puncte, zece. Jocul de la Bailesti va fi arbitrat de o brigada formata din B. Drimboi – C. Ignat si P. Patrascu, observator fiind N. Dolea.


Se cunoaste retrogradata


In play-out, lucrurile sunt aproape clare, echipa retrogradata alaturi de Unirea Leamna fiind Vânatorul Desa (4 puncte). Aceasta va intâlni astazi, pe teren propriu, Progresul Segarcea, grupare care are la activ zece puncte, fiind greu de crezut ca va mai putea recupera diferenta in ultimele doua partide. Meciul va fi condus de o brigada compusa din C. Terineanu – L. Cojan si Ad. Barbut, iar observator va fi D. Busuioc. Viitorul Bradesti (9 puncte) va sta.


Pentru locurile de clasament se vor disputa partidele Dunarea Bechet – Fulgerul Mârsani (I. Rotaru – A. Anghel, D. Cococeanu; L. Mosoiu) si Standard Simnicul de Sus – UT Dabuleni (C. Gaman – L. Ferariu, R. Ciuca; V. Popa). ASF Mârsani si Recolta Ostroveni vor sta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS