11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSerie A da in clocot

Serie A da in clocot

Atât titlul de campioana, cât si ocupanta ultimei pozitii care asigura participarea in Liga Campionilor se vor decide in ultima etapa.


Campioana Italiei din acest sezon se va decide in ultima runda, dupa ce ocupantele primelor doua locuri din Serie A, Juventus Torino si AC Milan, au obtinut câte trei puncte, duminica, in etapa a 37-a.


Formatia la care evolueaza si Adrian Mutu, Juventus, a invins pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa lui Paul Codrea, US Palermo (goluri: Nedved ‘31, Ibrahimovici ‘51 / Godeas ‘62). Adrian Mutu a fost rezerva la „Juve“ si a intrat pe teren in minutul 79, in locul lui Nedved, in timp ce la oaspeti Codrea nu a jucat.


Juventus se mentine la trei puncte distanta de AC Milan, care a reusit sa se impuna, cu 3-2, pe terenul formatiei Parma (goluri: Corradi ‘54, ‘89 / Kaka ‘29-penalti, Cafu ‘43, Seedorf ‘56).


Juventus este favorita la câstigarea titlului


„Batrâna Doamna“ este favorita la câstigarea campionatului, mai ales ca in ultima runda va juca duminica, in deplasare, cu ocupanta locului 14 in Serie A, Reggina, o formatie scapata de grijile acestui sezon. „Alb-negrilor“ le este suficienta o remiza pentru a intra in posesia titlului de campioni. Asteptând pasul gresit al „Batrânei Doamne“, Milan va juca la sfârsitul acestei saptamâni acasa, cu AS Roma (locul 5, 69 de puncte). In cazul unei victorii in fata romanilor, coroborata cu o infrângere a Juventusului la Reggina, AC Milan va câstiga titlul, trupa lui Ancelotti având in fata formatiei torineze avantajul rezultatelor din meciurile directe.


„Diavolilor“ le va fi greu insa sa se impuna in fata Romei, echipa care inca mai spera la ocuparea locului al patrulea, care sa-i asigure accesul in Liga Campionilor. In cazul indeplinirii acestui obiectiv, responsabilii gruparii din capitala Italiei vor finaliza negocierile privind prelungirea contractelor lui Chivu, Mexes si Perrotta.


Duel la distanta intre Roma si Fiorentina


In runda a 37-a din Serie A, echipa lui Bogdan Lobont, Fiorentina, a invins pe teren propriu formatia Reggina, cu scorul de 5-2 (Fiore ‘25, Toni ‘27, ‘64, Jorgensen ‘35, Bojinov ‘65 / Amoruso ‘81, ‘84-penalti). Lobont a fost titular la echipa din Florenta si a avut o evolutie buna. Gratie acestui succes, elevii lui Cesare Prandelli se mentin pe pozitia a patra in clasament, la o distanta de doua puncte de AS Roma, echipa cu care isi vor disputa ultimul loc de Champions League si in ultima etapa. Trupa din Florenta va avea meci greu duminica, urmând sa joace la Verona, cu ocupanta locului 7, Chievo.


AS Roma, fara Cristian Chivu pe teren, a invins in etapa a 37-a, cu 1-0, pe „Stadio Olimpico“, formatia Treviso, prin golul marcat de Tommasi (‘36).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS