19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJuventus si Milan au uitat de fotbal

Juventus si Milan au uitat de fotbal

Juventus – AC Milan 0-0


• Stadion „Delle Alpi“, spectatori: 45.000.


Juventus: Buffon – Zebina, Thuram, F. Cannavaro, Chiellini – Mutu, Emerson, Vieira, Nedved – Ibrahimovic (’46, Del Piero), Trezeguet. Antrenor: Fabio Capello.


Milan: Dida – Stam (’14, Costacurta), Nesta, Kaladze, Serginho – Gattuso, Pirlo, Seedorf (’79, Ambrosini) – Kaka – F. Inzaghi (’67, Gilardino), Shevchenko. Antrenor: Carlo Ancelotti.


• Cartonase galbene: Chiellini / Gattuso, Nesta, Stam.


• Cartonas rosu: Gattuso (’69).


• A arbitrat: Massimo De Santis.


Derbiul rundei a 29-a a primei ligi italiene a fost lipsit de spectacol, cele doua echipe parând ca sunt multumite cu remiza.


Lidera campionatului italian, Juventus Torino, formatie la care evolueaza si Adrian Mutu, a remizat duminica seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu ocupanta locului al doilea, AC Milan, in cadrul etapei a 29-a.


Partida a fost lipsita de spectacol, cu putine faze de poarta, cele doua echipe disputându-si balonul mai mult la centrul terenului. Cea mai mare ocazie de gol a primei parti l-a avut ca protagonist pe atacantul Milanului, Filippo Inzaghi, care a recuperat un balon in minutul 38, profitând de o neintelegere intre Buffon si Chiellini, dar a sutat pe lânga poarta. Juventus a fost timida in atac, Trezeguet si Ibrahimovic primind foarte putine mingi de la mijlocasii torinezi.


In partea a doua, Capello l-a introdus pe teren pe Del Piero, in locul lui Ibrahimovic, si Juve a contat mai mult in ofensiva, insa nu suficient ca sa isi creeze ocazii clare de gol. Gazdele s-au multumit sa suteze de câteva ori de la distanta, Dida fiind de fiecare data la post. De partea cealalta, Milan a creat pericol la poarta lui Juventus atâta timp cât in teren s-a aflat Inzaghi, acesta ratând o buna ocazie in minutul 63, când a fost servit ideal in careu de Kaka, dar a fost blocat de Buffon. In minutul 67, „Superpippo“ a fost inlocuit de Ancelotti cu Gilardino, iar Milan nu a mai contat in atac, celalalt vârf, Shevchenko, fiind ca si inexistent. Pâna la sfârsitul meciului a mai fost de consemnat eliminarea lui Gattuso din minutul 69, mijlocasul oaspetilor primind al doilea cartonas galben pentru un fault la Nedved.


Mutu a fost „stralucitor“


Adrian Mutu a evoluat la gazde pe toata durata partidei, fiind preferat de Capello lui Camoranesi, ramas pe banca de rezerve. Pentru prestatia sa de duminica, internationalul român a primit nota 6,5 din partea agentiei Tgcom, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucatori ai gazdelor, alaturi de Emerson, notat cu 7, si Cannavaro (6,5).


„Capello i-a acordat incredere lui Mutu, iar românul a raspuns printr-un joc de mare sacrificiu pe partea dreapta, având si câteva incursiuni ofensive bune. „Stralucitor“, a scris sursa citata despre „Briliant“.


Rezultatul de egalitate inregistrat pe „Delle Alpi“ o avantajeaza pe Juventus, care si-a pastrat avansul de zece puncte fata de Milan si a luat o optiune serioasa pentru câstigarea celui de-al 29-lea titlu de campioana a Italiei din istoria sa.


Serie A, etapa a 29-a


Rezultatele inregistrate in etapa a 29-a a primei ligi italiene: Inter – Sampdoria 1-0, Siena – Treviso 1-0, Ascoli – AS Roma 3-2, Empoli – Chievo 2-1, Lazio – Reggina 3-1, Messina – Lecce 2-1, Palermo – Udinese 2-0, Parma – Livorno 2-1, Juventus – Milan 0-0. Partida Cagliari – Fiorentina a fost intrerupta in minutul 29 din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.


Clasament: 1. Juventus 74 de puncte, 2. Milan 64, 3. Inter 62, 4. Fiorentina 56, 5. Roma 55, 6. Livorno 44, 7. Lazio 42, 8. Chievo 41, 9. Sampdoria 37, 10. Palermo 37, 11. Ascoli 36, 12. Siena 35, 13. Parma 32, 14. Reggina 31, 15. Udinese 28, 16. Cagliari 27, 17. Messina 27, 18. Empoli 26, 19. Lecce 18, 20. Treviso 15.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS