11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVW si KTM au dominat etapele inaugurale

VW si KTM au dominat etapele inaugurale

Carlos Sainz, la clasa auto, Cyril Despres si Ruben Faria, la clasa moto, sunt câstigatorii primelor doua runde ale Raliului Dakar.


Fosta vedeta a Campionatului Mondial de Raliuri, spaniolul Carlos Sainz (Volkswagen), a avut un debut spectaculos in Raliul Dakar 2006, câstigând prima etapa, desfasurata sâmbata, in Portugalia, intre Lisabona si Portimao (o proba speciala de 83 km si doua trasee de legatura de 186, respectiv 101 km). Sainz a fost inregistrat cu timpul de 56 de minute si 20 de secunde, reusind sa-i devanseze pe portughezul Carlos Souza (Nissan; 57 de minute si 50 de secunde) si pe francezul Bruno Sabry (Volkswagen; 58 de minute si 11 secunde). Carlos Sainz a profitat in aceasta etapa inaugurala de faptul ca traseul a fost foarte asemanator cu probele speciale pe macadam din Campionatul Mondial de Raliuri, pilotul spaniol fiind un specialist al acestui tip de cursa.


La clasa moto, prima etapa a fost câstigata de francezul Cyril Despres (KTM), cronometrat cu timpul de 58 de minute si zece secunde, urmat de Coma (KTM; 58 de minute si 17 secunde) si de Rodrigues (Yamaha; 59 de minute). Românul Zsolt Silvester (KTM) s-a clasat pe locul 54, cu timpul de o ora, noua minute si cinci secunde.


In cursa autocamioanelor, prima etapa a fost adjudecata de rusul Ceaghin (Kamaz; o ora, 12 minute si 59 de secunde), care a fost urmat, in ordine, de Biasion (Iveco; o ora, 15 minute si 19 secunde) si de De Azevedo (Tatra; o ora, 16 minute si 14 secunde).


Etapa a doua


Runda a doua a Raliului Dakar 2006 s-a desfasurat intre localitatile Portimao (Portugalia) si Malaga (Spania), pe un traseu de 567 km, alcatuit din doua legaturi de 65, respectiv 387 km si o proba speciala de 115 km.


Spaniolul Carlos Sainz (Volkswagen) a câstigat clasa auto si in etapa a doua, fiind cronometrat cu timpul de o ora, 34 de minute si 28 de secunde. Sainz i-a devansat pe francezul Luc Alphand (Mitsubishi; o ora, 34 de minute si 53 de secunde) si pe qatarezul Nasser Al Attiyah (BMW; o ora, 34 de minute si 56 de secunde).


La clasa moto, in etapa a doua s-a impus portughezul Ruben Faria (KTM), care a fost inregistrat cu timpul de o ora, 37 de minute si sapte secunde. Pe locurile urmatoare s-au clasat spaniolul Isidre Esteve Pujol (KTM; o ora, 38 de minute si 14 secunde) si francezul David Casteu (KTM; o ora, 38 de minute si 35 de secunde). Românul Zsolt Silvester (KTM) s-a clasat pe locul 110, cu timpul de doua ore si 45 de secunde.


Rusul Ceaghin (Kamaz) a câstigat cursa „greilor“ si in runda a doua, cu timpul de doua ore si o secunda. Urmatoarele doua pozitii la clasa autocamioane au fost ocupate de De Azevedo (Tatra; doua ore, un minut si 51 de secunde) si de Biasion (Iveco; doua ore, patru minute si 31 de secunde).


Etapa a treia a Raliului Dakar s-a desfasurat ieri, intre localitatile Nador (Maroc) si Er Rachidia (Maroc), insa rezultatele nu ne-au venit pâna la inchiderea editiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS