Nume: Sorin Gabriel Toacsen
Nascut: 27 februarie 1969, Drobeta Turnu Severin
A jucat la: Universitatea Craiova, USAM Nimes, HB Montpellier si USDK Dunkerque.
Palmares:
– De doua ori campion national al României cu Universitatea Craiova
– Cistigator al Cupei României cu Universitatea Craiova
– De patru ori campion national cu Montpellier
– Cistigator a doua Cupe ale Frantei cu HB Montpellier
– Cistigator al Supercupei Frantei cu HB Montpellier
– Cel mai bun portar din campionatul Frantei in sezonul 2003 – 2004 (procentaj de 46,2 la suta)
– Cel mai bun jucator al echipei Montpellier in sezonul 2003 – 2004
– 250 de prezente in echipa nationala a României (ultima sa evolutie la echipa nationala s-a consemnat in 1998, cind tricolorii au ratat calificarea la CE din Italia, fiind invinsi de Franta)
Sorin Toacsen, Gore Albici, Titel Raduta, Gica Dumitru, Robert Licu, Marius Timofte, Costica Neagu, Marius Barcan, Costin Dumitrescu, Lubomir Pertzi, Daniel Coman, Dumitru Mincu. Pe scurt, o mare echipa. Universitatea Craiova, cu antrenori precum regretatul Nicolae Dumitrescu, Paul Stuparu si Sevastian Dobeanu, reusea imediat dupa evenimentele din decembrie ’89 sa scrie istorie pentru handbalul craiovean. In comparatie cu echipa de atunci, actuala echipa este de anonimi care abia au invatat sa-si lege sireturile. Sub pretextul ca fac sport de performanta, profita de moment si se multumesc atunci cind primesc o masa calda la prinz, uitind numaratoarea golurilor incasate meci de meci in partidele oficiale. Situatia este tragica, iar distanta dintre ceea ce a fost Universitatea Craiova in handbalul masculin românesc si ceea ce a ajuns nu mai poate fi masurata in ani sau kilometri. Ea se masoara, din pacate, in umilinte. Zilele trecute l-am contactat in Franta pe Sorin Toacsen, fostul portar al echipei de handbal Universitatea Craiova, care evolueaza in prezent la echipa de pe locul intii, USDK Dunkerque. „Tox“ a acceptat sa vorbeasca despre cariera si familia sa, dar si despre handbalul românesc aflat intr-un prelungit con de umbra.
– Sorine, cum se vede handbalul românesc din Franta?
– Pai, ce sa zic? Nu prea se vede. Din pacate, România nu mai este de mult o forta in handbalul mondial. Cu exceptia citorva echipe de club care mai incearca sa tina steagul sus, restul e la pamint.
– Care crezi ca sint motivele decaderii?
– Am mai spus-o si o spun. Momentul schimbului de generatii a fost prost gestionat. Vina o poarta atit Federatia Româna de Handbal, cit si cluburile. Este vorba de o vina colectiva, dar nu vreau sa intru in polemica pentru ca nu e momentul.
– De fostii tai colegi de echipa care au plecat sa joace in strainatate ce mai stii?
– Din cite am inteles, Robert Licu s-a intors in România, dar n-am mai vorbit cu el din vara. Costica (Neagu – n.r.) s-a stabilit in Germania cu familia si nu mai joaca handbal, iar Timofte este antrenor-jucator la o echipa de liga a treia, tot in Germania.
„Unii au fost doar pentru propriile buzunare“
– De handbalul craiovean ce spui?
– Ce sa mai spun? Ma doare cind ma gindesc ce a fost si ce a ajuns handbalul in Craiova.
– De ce crezi ca s-a ajuns aici?
– Nu stiu daca a gresit cineva anume si nici nu vreau sa ma pronunt acum pentru ca am lipsit foarte mult din tara si nu as vrea sa gresesc fata de anumite persoane. Dar, dincolo de toate acestea, cred ca a contat foarte mult distrugerea Salii Polivalente din Craiova in acel incendiu.
– Corect. Dar aceasta a fost o problema pentru toate sporturile de echipa din Craiova…
– Din pacate nu s-a facut nimic pentru a se reconstrui aceasta sala. Toti s-au laudat ca fac, ca dreg si pina la urma s-a dovedit ca unii au fost doar pentru propriile buzunare. Se stiu ei foarte bine cei la care ma refer. Nici acum nu-mi vine sa cred ca dupa atitia ani Sala Polivalenta din Craiova este inca o ruina.
– Toata lumea tipa ca nu sint bani si de aceea nu se poate face performanta. Pe vremea cind jucai tu Craiova erau bani multi? De unde veneau acestia?
– Nu cred ca banii sint adevarata cauza a lipsei performantelor. Mai degraba lipsa de interes este cauza principala. Nici pe vremea mea nu erau bani multi, dar era o vointa si o stare de spirit extraordinare in sinul acelei echipe. Banii nu sint totul, iar povestea asta este mai degraba un moft, o scuza pentru a acoperi lipsa performantelor.
„Mai pot juca macar doi ani“
– Revenind la Franta, cum te simti dupa 11 ani petrecuti in Hexagon?
– Ma simt foarte bine. Lumea ma apreciaza, dar nu vreau sa vorbesc prea mult pentru ca ar zice ca ma laud singur.
– Ai 36 de ani. Mai poti face fata rigorilor handbalului profesionist?
– Eu cred ca da. In comparatie cu România, unde valoarea incepe cu virsta, in Franta valoarea incepe cu anii petrecuti pe terenul de joc. Ma simt bine din punct de vedere fizic. Atita timp cit sint titular la echipa mea, care este pe primul loc in prima liga franceza (USDK Dunkerque – n.r.), nu vad de ce ar fi probleme. Cred ca mai pot juca macar doi ani. Chiar daca nu stiu exact unde se va intimpla acest lucru.
– Aveti sanse la titlu?
– Sanse sint pentru ca atita timp cit sintem acolo, sus, nu putem sa ne dam la o parte. De fapt, singurul adversar care ne poate pune probleme majore este HB Montpellier.
– In România, de cite ori se pierde un meci la limita de vina sint arbitrii. In Franta exista asemenea discutii? Exista arbitraje partinitoare?
– Nu se poate vorbi de arbitraje partinitoare. Se mai ivesc discutii pe tema arbitrajului, dar asta pentru ca maniera de arbitraj difera in functie de cuplu, fara a se ajunge insa la scandal. Am auzit si eu ca in România, la toate sporturile, arbitrajul este vehement criticat, insa din pacate de multe ori se adopta a astfel de pozitie pentru a acoperi o nereusita. Si totul pleaca de la antrenori. Pentru ca jucatorii fac si spun ceea ce vad si aud de la antrenori.
„Vreau sa ma stabilesc in Banie“
– Sint zvonuri ca ai vrea sa revii in România. Este adevarat?
– Nu sint zvonuri. Citesc in fiecare zi ziarele din România si sint la curent cu ce se intimpla. Este adevarat, dar revenirea mea in tara depinde de mai multe lucruri. Depinde in primul rind de echipa care va avea nevoie de serviciile mele, dar si de ceea ce mi se cere. Am mai multe variante, ca jucator, impresar sau antrenor. Am facut scoala de antrenori in Franta si pot antrena oricind in România.
– Este posibil ca de la anul sa-l vedem pe Sorin Toacsen din nou la Universitatea Craiova?
– Nu se stie. Eu sint oltean get-beget si pot spune ca m-ar tenta o noua aventura la Craiova. Mai ales ca vreau sa ma stabilesc in Banie.
– Ce ai cere daca astazi ti s-ar propune sa preiei echipa de handbal a Universitatii Craiova?
– Seriozitate, buget cit de cit acceptabil si sa am mina libera.
– Familia este de acord cu revenirea in tara?
– Jumatate da, jumatate nu. Dar ma consult permanent cu sotia si cu fetitele si vom lua o decizie de comun acord. Daca va fi vorba de o treaba serioasa, cred ca toata familia Toacsen va vrea sa se intoarca in România.
– Ai doua fetite, Monica si Georgiana, ele fac sport?
– Doar Georgiana. De doi ani face handbal si este innebunita dupa sport. Chiar daca nu se pune problema specializarii pe un post anume, de multe ori alege poarta. In schimb, Monica seamana cu maica-sa (Delia – n.r.), este preocupata doar cu scoala.
– Ce zici de echipa de fotbal din Craiova?
– Imi pare rau ca a retrogradat, dar, dupa cum s-a comportat pina acum are toate sansele sa revina in Divizia A. Oricum, ma bucur pentru Ovidiu Stinga si este de apreciat ca avut curajul sa ia echipa intr-un moment delicat.
