25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPasanen ar putea rata meciul cu România

Pasanen ar putea rata meciul cu România

Finlandezul Petri Pasanen, fundasul echipei germane Werder Bremen, s-a accidentat in timpul unui antrenament si ar putea rata partida cu România, din preliminariile Cupei Mondiale 2006, programata pe 8 octombrie, la Helsinki. Pasanen, care a lipsit de la ultimele meciuri disputate de Werder, dupa ce a acuzat puternice dureri de cap, se alaturase lotului gruparii germane in vederea partidei cu Panathinaikos, din Liga Campionilor, dar a suferit o intindere musculara in cursul unei sedinte de pregatire, care il va tine departe de gazon mai mult de zece zile. „Petri isi revenise dupa durerile de cap, dar a suferit o intindere la pulpa unui picior si va fi indisponibil in jur de zece zile“, a spus antrenorul lui Werder Bremen, Thomas Schaaf.


Un alt jucator care va rata ultimele meciuri din grupa 1 a preliminariilor CM 2006 este atacantul ceh al formatiei Borussia Dortmund, Jan Koller, care sufera de o leziune a ligamentelor piciorului sting. El va fi supus unei operatii care il va tine departe de gazon o perioada de opt luni, conform concluziilor examenului medical efectuat luni. Jan Koller, care are 32 ani, s-a accidentat grav simbata, in timpul partidei Mainz – Borussia Dortmund, scor 1-1, din etapa a 7-a din Bundesliga


Si mijlocasul olandez Philip Cocu va rata ultimele doua partide din grupa 1 a preliminariilor CM 2006. FIFA l-a suspendat luni pe Cocu pentru ultimele doua partide pe care reprezentativa Olandei le va disputa in preliminariile Cupei Mondiale 2006, impotriva Cehiei si Macedoniei. Jucatorul lui PSV Eindhoven a fost eliminat de pe teren, pentru lovirea unui adversar, in cursul partidei pe care Olanda a cistigat-o, cu scorul de 4-0, in fata selectionatei Andorrei, pe 7 septembrie. Federatia olandeza a anuntat ca nu va face apel in acest caz.


Olandezii sint lideri in grupa 1 preliminara, din care face parte si România, avind un avans de patru puncte fata de Cehia, meciul dintre cele doua formatii fiind programat pe 8 octombrie, la Praga. Patru zile mai tirziu, batavii vor intilni Macedonia, la Amsterdam.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS