9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDinamo si-a complicat situatia

Dinamo si-a complicat situatia

Dinamo – Omonia Nicosia 3-1


• Stadion „Dinamo“, spectatori: 9.000.


• Au marcat: V. Munteanu ’12-p, Zicu ’25, ’43 / Konnafis ‘4.


Dinamo: Gaev (’13, Guso) – I. Balan (’46, Tamas), Galamaz (’67, Cl. Niculescu), Moti, Pulhac – Fl. Petre, Margaritescu, Zicu, V. Munteanu – Baltoi, Fl. Bratu. Antrenor: Ioan Andone.


Omonia Nicosia: Leoni – Christou (’23, Vakouftsis), Papaioannou, Konnafis, N. Georgiou – Theodotou, Korolovski, Kaiafas, Grozdanovski – Ndiaye (’59, Kakoviannis), Magno (’67, Mguni). Antrenor: Henk Houwaart.


• Cartonase galbene: Tamas, Margaritescu, Pulhac / Christou, Georgiou – 2.


• Cartonas rosu: Georgiu ’54.


• Au arbitrat: A. Perrez – C. Lopez, V. Casado (toti din Spania).


Fanii dinamovisti au suferit doua socuri in debutul partidei cu Omonia Nicosia. Primul a fost produs de faptul ca antrenorul Ioan Andone a inceput meciul fara Claudiu Niculescu si Gabriel Tamas, pe care i-a lasat pe banca de rezerve, tehnicianul „ciinilor rosii“ preferind sa utilizeze aceeasi formula de start ca in partida cu Otelul Galati, din prima etapa a Diviziei A. Al doilea soc a venit in minutul 4, cind cipriotii au deschis scorul prin uriasul Konnafis, care a reluat cu capul, din interiorul careului de sase metri, centrarea din corner a lui Magno.


Elevii lui Ioan Andone si-au revenit insa destul de repede si in minutul 12 au restabilit egalitatea, Vlad Munteanu transformind o lovitura de la 11 metri, dictata in urma unui hent in careu comis de Christou. „Ciinii rosii“ si-au intetit asalturile asupra portii lui Leoni si au preluat conducerea pe tabela de marcaj in minutul 25, cind Alexandru Baltoi a centrat de pe partea dreapta, din marginea careului de 16 metri, balonul a ajuns pina la Ianis Zicu, care a reusit sa-l evite pe Konnafis si sa inscrie pentru 2-1, din centrul suprafetei de pedeapsa a cipriotilor. Acelasi Zicu a ridicat scorul la 3-1 in minutul 43, cind o centrare de pe stinga a lui Cristian Pulhac l-a gasit nemarcat la marginea careului de sase metri, mijlocasul reluind mingea cu capul in plasa portii aparate de Leoni.


Desi au jucat in superioritate numerica aproape o repriza intreaga, Georgiou fiind eliminat in minutul 54 dupa ce a primit cel de-al doilea cartonas galben, dinamovistii nu au stiut cum sa fructifice acest avantaj, lasind astfel deschisa lupta pentru calificare.


Sa notam ca delegatul UEFA la partida din „Stefan cel Mare“, francezul Roland Coquard, a intentionat sa intrerupa jocul la jumatatea primei reprize, din cauza faptului ca unii spectatori foloseau fluiere in momentul in care mingea ajungea la jucatorii ciprioti, derutindu-i pe acestia.


Andone: „Am avut si noroc“


La conferinta de presa, Ioan Andone a recunoscut ca Dinamo nu este sigura de calificarea in primul tur al Cupei UEFA, deoarece cipriotii au reusit sa inscrie pe stadionul din „Stefan cel Mare“. „Ne-am propus sa inscriem cit mai mult si sa nu primim gol, insa acest ultim lucru nu am reusit sa-l indeplinim. Daca vom juca la fel si la Nicosia, vom avea probleme. Scorul de 3-1 nu ne asigura calificarea. Stiam si noi ca cipriotii joaca tare si aceasta va fi una dintre problemele cu care ne vom confrunta la Nicosia, unde vom avea impotriva si publicul foarte agresiv“, a declarat Andone.


Antrenorul „ciinilor rosii“ a recunoscut ca echipa sa a avut noroc in debutul partidei, cind, la scorul de 1-0 pentru oaspeti, portarul Gaev a reusit sa o salveze pe Dinamo dintr-o situatie foarte periculoasa. „Nu a fost o partida prea buna din partea noastra. Am intimpinat foarte multe probleme la posesia balonului si am suferit in duelurile de unu la unu. Am avut si noroc, pentru ca, la 1-0, oaspetii au avut sansa de 2-0, insa Gaev ne-a salvat cu pretul unei accidentari. Apoi, cind au jucat in zece oameni, ne-am multumit cu 3-1 si aici am gresit foarte mult“, a adaugat Andone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU