9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSperante gorjene stinse la debut

Sperante gorjene stinse la debut

Pandurii – Farul 1-2


• Stadion „Municipal“, spectatori: 10.000.


• Au marcat: Vintilescu ’18 / I. Barbu ’15, Todoran ’45.


Pandurii: Lung – Scarlatache (’80, Verdes), Bogoi, R. Radoi, Trofin – Buia (’61, D. Radoi), I. Stefan, Vancea (’56, Bertea), Ursu – Vintilescu, Armel. Antrenor: Emil Sandoi.


Farul: Curca – Usurelu, Schiopu, I. Barbu, Florea – Gurita (’80, Apostu), Todoran, Apostol, Pascovici (’74, Lungu) – Cristocea, L. Mihai (’90, Gheorghe). Antrenor: Petre Grigoras.


• Cartonase galbene: R. Radoi, Buia, Vancea / I. Barbu, Todoran, Apostol.


• Au arbitrat: Al. Deaconu – M. Savaniu, Ad. Vidan.


• Observatori: Al. Popescu, G. Ionescu.


Pandurii Tirgu Jiu a ratat debutul in prima divizie, fiind invinsa la limita de o echipa care aspira indreptatit la cupele europene. Farul Constanta a fost mai matura si a controlat jocul in permanenta, chiar daca, la un moment dat, „pandurii“ lui Emil Sandoi au dominat teritorial intilnirea.


Incurajati de 10.000 de olteni, fotbalistii lui Sandoi s-au aruncat in atac de la primul fluier al lui Deaconu, Vintilescu punindu-l la incercare pe portarul advers cu o lovitura de cap. Gorjenii au continuat forcingul si au ratat incredibil prin Bogoi, care a trimis peste poarta cu capul de la doi metri. Farul si-a aratat coltii prin Gurita, care a plecat de la limita ofsaidului, dar nu l-a putut invinge pe Lung, care a avut o interventie extraordinara. Barbu a tras un semnal de alarma la o lovitura de colt in minutul 14, cind a ratat, din plonjon, golul, dar tirgujienii nu au invatat nimic. Dupa un sfert de ora de prima divizie, tabela de pe „Municipal“ s-a modificat in dreptul oaspetilor, Barbu fructificind centrarea lui Apostol din lovitura libera. Doar trei minute a durat fericirea „marinarilor“, Vintilescu readucind egalitatea tot cu o lovitura de cap, dupa o faza bine lucrata de Armel si Ursu. „Marinarii“ au fortat jocul in zona lui Scarlatache, lipsit de experienta, si R. Radoi, care a gafat in faze simple, cei doi oferind oaspetilor numeroase faulturi in jurul careului lui Lung, desi fusesera avertizati de oportunismul acestora la astfel de lovituri. Inainte de pauza, Apostol a executat de pe stinga o lovitura libera, balonul a lovit stillpul portii lui Lung, s-a plimbat pe linia portii, iar Todoran a adus trei puncte constantenilor.


La reluare, publicul a renuntat la lupta si a incetat sa-si mai incurajeze favoritii. Buia si Bertea puteau readuce zimbetul in tribune, dar Curca s-a opus, in timp ce Farul putea da lovitura decisiva in minutul 89, dar Lung si D. Radoi s-au sacrificat pentru o farima de speranta si s-au aruncat in fata balonului.


„Le-am strins mina jucatorilor, pentru ca meritam un rezultat de egalitate. Jocul n-a curs cum trebuia pentru noi. Ca joc in teren, nu am fost mult sub Farul“, a spus Emil Sandoi la finele partidei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII