Jucatorul român al echipei Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, a suferit luni un accident cerebral si se afla internat intr-o clinica din Portugalia, unde echipa ucraineana efectueaza un turneu de pregatire. Medicii de la clinica din Portugalia, unde Ghioane a fost internat de urgenta, au anuntat ca jucatorul, de 23 de ani, a suferit o microtromboza la nivel cerebral (astuparea unui vas sanguin cu un cheag de singe – n.r.) si este greu de spus daca acesta va mai putea juca fotbal.
„Este o grea pierdere pentru noi. Este greu de spus cind va putea jucatorul sa-si reia activitatea sau daca va mai putea“, a declarat presedintele clubului Dinamo Kiev, Igor Surkis.
Medicul tricolorilor este optimist
Luni seara, la ora 21.00, medicul echipei noastre reprezentative, doctorul Pompiliu Popescu, a luat legatura prin telefon cu jucatorul, care este internat intr-o clinica particulara din localitatea portugheza Faro. „Chiar daca articula mai greu cuvintele, Tibi Ghioane era lucid si, astfel, am putut vorbi cu el. Mi-a spus ca se afla sub permanente investigatii, medicii lusitani neputindu-se pronunta, deocamdata, cu privire la diagnosticul jucatorului nostru. Se pare ca este vorba despre un spasm cerebral si speram sa putem avea diagnosticul exact cit mai curind si, desigur, ca acesta sa fie unul care sa ofere dreptul la speranta. Am stabilit cu Tibi sa tinem legatura zilnic“, a spus luni seara doctorul Popescu.
Pompiliu Popescu a discutat si ieri, la prinz, cu Tiberiu Ghioane. Doctorul Popescu a afirmat ca starea jucatorului se imbunatateste. „De aceasta data, Tibi a vorbit coerent si clar, impresia mea fiind ca starea lui se imbunatateste. Oricum, el va ramine in spitalul din Faro si dupa ce echipa se va intoarce in Ucraina, plecarea lui FC Dinamo fiind programata duminica, 6 februarie. Alaturi de Tibi se afla mama si sora sa si de-abia luni sau marti ar trebui sa se incheie setul de investigatii la care este supus Tibi. Numai atunci se va putea vorbi despre un diagnostic definitiv“, a afirmat doctorul Popescu.
Piturca il asteapta pe Ghioane
Analizind situatia creata in urma imbolnavirii jucatorului Tiberiu Ghioane, antrenorul echipei nationale de fotbal a României, Victor Piturca, a decis sa nu mai cheme alt jucator in locul echipierului lui FC Dinamo Kiev, in perspectiva meciului amical contra Slovaciei, programat miercuri, 9 februarie, de la ora 17,00, pe stadionul „GSZ“ din Larnaca.
„Timpul prea scurt care a ramas pina la decolarea spre Cipru ma pune in imposibilitatea de a convoca vreun jucator legitimat la cluburi de peste hotare. Totodata, din aceleasi considerente, nu doresc sa perturb pregatirile echipelor românesti, care si-au facut calcule pentru aceasta perioada, calcule care ar fi afectate daca as chema vreun jucator in ultimul moment. Imi exprim regretul ca nu-l pot folosi pe Tibi, om pe care intentionam sa-l introduc titular in aceasta partida, si nu pot decit sa-i urez insanatosire grabnica, sperind sa ni se alature cit mai curind. De altfel, intuind ca ma voi confrunta cu unele probleme de lot, am convocat initial 20 de jucatori. Acum, vom face deplasarea in Cipru cu doar 19 fotbalisti. E suficient“, a a spus Victor Piturca.