11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraciunescu se ia de jucatorii care se dau la arbitri

Craciunescu se ia de jucatorii care se dau la arbitri

Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Craciunescu, a spus ieri, intr-o conferinta de presa, ca va solicita Ligii Profesioniste de Fotbal sa ii sanctioneze pe jucatorii care vorbesc despre prestatiile arbitrilor. „Acuzele si felul de adresare al unor conducatori au ecouri si in rindul jucatorilor. Este inadmisibil! Au ajuns fotbalistii sa se refere dupa meci in mod special la arbitraje. Astazi voi merge la LPF pentru a sesiza Comisia de Disciplina sa ia masuri, pentru ca vad ca mai apare o moda in fotbalul romanesc, ca jucatorii sa-si dea cu parerea si sa insulte arbitrii dupa partide“, a precizat Craciunescu.

Fostul purtator al ecusonului FIFA a mai afirmat ca nu a auzit sa existe in alte tari cazuri in care jucatorii sa comenteze in termeni duri prestatiile arbitrilor. „Le transmit jucatorilor care sint certati cu etica sa nu uite ca principiul fundamental al fotbalului este de a accepta deciziile arbitrilor asa cum sint ele, bune sau rele. Daca ne uitam la ce se joaca la noi, vedem ca sint la viteza intii cu frina trasa, in timp ce in alte parti se joaca la viteza a cincea. Daca nu se vor stopa astfel de manifestari ale jucatorilor, fotbalului romanesc nu-i va fi deloc bine“, a comentat Craciunescu.

„A mai ramas un pas pina ca arbitrii sa fie impuscati“

Presedintele CCA a mai spus ca a mai ramas un pas pina ca arbitrii sa fie impuscati, facind referire la cele petrecute la partida Ceahlaul – Steaua. „Iata ce scrie arbitrul Marian Salomir in raport: «Domnul Gheorghe Stefan a folosit urmatoarele expresii: „Esti un porc, o jigodie, ai venit sa ne termini!“, iar la pauza ni s-a adresat astfel: Va impusc pe toti, intru la puscarie, va omor, dar nu plecati din Piatra Neamt!». Dupa ce arbitrii sint fugariti, bruscati, impinsi, iata ca a mai ramas un pas si asteptam sa-i impuste. Am arbitrat in doua regimuri, dar n-am auzit asemenea amenintari“, a mentionat Craciunescu, care a mai precizat ca se va adresa Federatiei si Ligii si se va ajunge pina in fata instantei. „Cred ca amenintarile cu impuscarea sint de neacceptat in Europa mileniului trei. Oamenii acestia au depasit orice limita a tolerantei si a inchipuirii si nu se poate asa ceva“, a mai spus fostul arbitru.

Serea a gresit la o singura faza

Craciunescu a afirmat totodata ca arbitrul Ionica Serea a gresit la o singura faza din meciul Dinamo – Universitatea. „Faptul ca a recunoscut greselile este un lucru normal. Avem de-a face cu arbitri care au o alta constiinta si o alta mentalitate. Serea s-a grabit insa un pic cind a spus ca a gresit, deoarece la contactul dintre Cosmin Barcauan si Mihaita Plesan nu se impunea cartonas galben, pentru ca jucatorii se imping reciproc si cad. In schimb, la faza din minutul 41, este penalti la Vigariu, dar sint convins ca Serea nu a vazut deoarece abia am reusit eu sa-mi dau seama dupa nu stiu cite reluari“, a precizat seful arbitrilor romani.

Tot la conferinta de presa de ieri, Ion Craciunescu a anuntat ca Mircea Salomir a fost exclus din Comisia Centrala a Arbitrilor si ca in locul lui ar putea fi cooptat Nicolae Grigorescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS